Valoarea achizițiilor online de instrumente de investiții crește lunar cu peste 50%

Valoarea  plăţilor online cu cardul pentru investițiile în fondurile administrate de  Certinvest, primul administrator de investiții care a implementat o soluție eCommerce în România a înregistrat o evoluție lunară de peste 50% din luna septembrie, până în prezent. Valoarea medie a unei tranzacții depășește 300 euro.

Evoluția industriei instrumentelor de investiție cu plata online de la zero la o piață de câteva zeci de mii de euro în doar trei luni arată potențialul comerțului electronic în orice segment economic. Plata online aduce un plus de confort, simplitate și rapiditate, atribute esențiale în condițiile în care timpul devine o resursă tot mai importantă”, precizează Daniel Jinga, Key Account Manager PayU, coordonatorul proiectului Certinvest din partea PayU.

Peste 70% dintre investițiile realizate online s-au îndreptat către fondul Certinvest Obligațiuni, conturând profilul unui investitor prudent, care dorește să economisească, preferând câștiguri mai mici, însă sigure.

Fondul Certinvest BET-FI Index este un alt instrument care a atras clienți online, clienţi obișnuiți să investească pe bursă. Politica de investiţii a fondului, orientată către acţiunile celor  5 SIF-uri şi ale Fondului Proprietatea, a generat un interes în creştere din partea investitorilor,  în special în ultimele două luni ale anului trecut, pe fondul evoluţiilor pozitive de pe bursă, fondul încheind anul 2012 cu un randament de 41,1%.

Suntem bucuroşi de interesul pe care îl stârneşte investiţia în fonduri, realizată online cu cardul.  Investiţiile online reprezintă canalul de distribuţie cu cea mai mare dinamică în rândul clienţilor noştri, acesta impunându-se în faţa canalelor tradiţionale, deoarece devine din ce în ce mai important pentru investitori să aibă acces la randamente semnificative, cu un mimimum de efort” declară Horia Gustă, Preşedintele Comitetului Director al Certinvest.

SURSA: PayU