România, pregătită să accelereze ritmul pentru a beneficia de economia digitală

În cadrul vizitei în Statele Unite ale Americii, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, s-a întâlnit cu oficialii U.S. Federal Communications Commission (FCC). Pe agenda discuţiilor purtate de către delegaţia MCSI cu reprezentanţii FCC, s-au abordat subiecte privind  strategia de broadband, trecerea televiziunii de la analog la digital şi cloud computing.

Delegaţia română a prezentat proiectele majore pe care autorităţile române le derulează în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, exprimându-si deschiderea spre colaborare cu partea americană, în vederea unui schimb de experienţă şi de bune practici.
„Sunt încă multe de făcut, dar suntem în direcţia bună. România este pregătită să accelereze ritmul pentru a exploata în întregime avantajele economiei digitale, prin furnizarea serviciilor de bandă largă mai rapide şi a serviciilor de internet în care publicul să aibă încredere, prin îmbunătăţirea competenţelor cetăţenilor şi încurajarea şi mai mult a inovaţiei în materie de IT&C”, a declarat ministrul Valerian Vreme.
De asemenea, ministrul Comunicaţiilor s-a întâlnit cu Robert Pearson, preşedintele Fundaţiei IREX şi Siri Oswald, reprezentanta fundaţiei Bill&Melinda Gates pentru a discuta despre extinderea parteneriatului şi despre noi idei de proiecte pe care sa le implementeze în România. Programul Biblionet este cea mai mare investiţie (26,9 milioane de dolari) pentru o instituţie publică din România din partea Fundaţiei Bill & Melinda Gates, contribuind la creşterea gradului de acces la internet a românilor în bibliotecile publice. Până în prezent, prin intermediul programului, aproape 800 de biblioteci au fost dotate cu 3800 de calculatoare cu acces public la internet şi peste 1190 de bibliotecari au fost instruiţi în folosirea resurselor electronice.
În cadrul evenimentului organizat de Ambasada României în Statele Unite cu ocazia Zilei Armatei Române, ministrul Valerian Vreme şi-a manifestat aprecierea şi respectul faţă de militarii români prezenţi şi astăzi la datorie, în teatrele de operaţiuni.
Sursa: MCSI
Etichete: