Rezultatele finale ale Fazei Regionale Europa de Sud-Est a Concursului ACM 2013

Recent s-a încheiat Faza regională a Concursului ACM International Collegiate Programming Contest (ICPC) – Europa de Sud-Est, găzduită simultan în două site-uri: Universitatea Politehnica din Bucureşti și Universitatea Tehnică Națională Vinnytsia, Ucraina, în perioada 11-12 octombrie 2013.

La această ediţie a Concursului ACM pentru Europa de Sud-Est au participat 82 de echipe de la 49 de universităţi din 7 ţări: Bulgaria, Macedonia, Moldova, România, Serbia, Turcia şi Ucraina – reunind astfel peste 300 de participanți. Din România au participat echipe de la centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Brașov, Tg. Mureş, Timişoara şi Craiova.

Cunoscută şi sub numele de “Bătălia creierelor”, competiţia, ajunsă la cea de-a 38-a ediţie, a oferit posibilitatea studenţilor de a rezolva probleme complexe din lumea reală folosind tehnologia open source şi metode de programare avansate, cu restricţia unui timp limită de cinci ore. “Bătălia creierelor” este cel mai vechi, mai mare şi mai prestigios concurs de programare din lume, reunind zeci de mii de studenţi dintre cei mai talentaţi din domeniul IT.

La faza regională Europa de Sud-Est a Concursului ACM 2013, echipa Universităţii Naţionale Kharkiv, Ucraina  s-a clasat pe locul întâi, echipa Universităţii Naţionale din Kiev pe locul al doilea, iar Universitatea Naţională Taurida pe locul al treilea.

În site-ul din Bucureşti, cele mai bune rezultate au fost obţinute de către reprezentanţii Universităţii din Bucureşti, de către studenţii de la Universitatea Politehnica Bucureşti şi de către cei de la Universitatea din Sofia (pozele atasate).

Sponsorizarea concursului “Bătălia creierelor” de către IBM este doar unul dintre numeroasele programe universitare, care aduc laolaltă tehnologia și abilitățile de business leadership. Aliniindu-se conceptului de Smarter Planet, o inițiativă IBM care urmarește infuzia de inteligență în societate și tehnologie, concursul ACM incurajează studenții să creeze software mai eficient pentru a transforma planeta într-una mai inteligentă.

Aceste programe universitare sunt parte a Initiativei Academice IBM – un program global care promoveaza colaborarea dintre compania IBM si profesori pentru transferul catre studenti a celor mai avansate cunostinte si competente in domeniul tehnologiei informatiei, permitandu-le astfel o rapida adaptare la cerintele angajatorilor.

Pentru mai multe informaţii despre Etapa regională Europa de Sud – Est a concursului ACM-ICPC găsiți la adresa: http://acm.ro/

SURSA: ComputerWorld

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *