Protecţia aplicaţiilor este critică pentru continuitatea afacerilor

Agora Group a organizat ieri prima Conferință de Tehnologie Agora din acest an, dedicată noutăţilor din domeniul stocării datelor şi soluţiilor de asigurare a continuităţii afacerilor.

Cristian Mierlea, IT Infrastructure Solutions Business Unit Manager, Crescendo, a spus: „Planurile de continuitate a afacerii sunt o componentă a politicii de securitate deoarece implică diminuarea riscurilor, asigurarea resurselor materiale, umane, financiare şi definirea procedurilor. Erorile neplanificate de sistem se datorează în proporţie de 20% factorilor de mediu, de alimentare sau dezastrelor naturale, 40% sunt erori de aplicaţie, iar 40% erori de operare. Cu portofoliul larg de soluţii de stocare HP  este de lider de piaţă pentru protecţia datelor şi a toleranţei la dezastru”.

Hans Lamprecht, Country Manager Romania, NetApp, a subliniat faptul că vremurile dificile economice forţează întreprinderile să crească economia de costuri şi eficienţa operaţională. Majoritatea companiilor care nu reuşesc să protejeze aplicaţiile critice nu primesc o a doua şansă, iar cei care nu reuşesc să reducă cheltuielile operaţionale ar putea suferi aceeaşi soartă. Deduplicarea NetApp oferă o eficienţă de stocare în toate nivelurile de stocare: de date primare, datele de backup, arhivare. Această soluție este inclusă în toate sistemele NetApp FAS3000, FAS3100, FAS6000 şi V-Series.

În încheiere, Florian Buca, Operations Director Class IT, a afirmat că soluția pentru realizarea unui plan de business continuity de succes este în primul rând analiza zonelor critice și a tipurilor de atacuri, apoi identificarea și selecția locației secundare și a arhitecturii de comunicații și comutație între locații, implementarea, testarea și retestarea periodică, asigurarea funcționării permanente a soluției: „În funcție de componentele soluției alese, în general companiile pentru care am implementat și pentru care am administrat soluții de BC&DR au alocat sume variind între câteva mii de euro până la 1% din cifra de afaceri pentru implementarea și mentenanța soluțiilor care să le asigure protecția sau restaurarea rapidă în caz de dezastru”.

Prezentările din timpul conferinței, precum și imagini și înregistrări video, vor fi disponibile spre consultare la http://www.agora.ro/conferinta/storage-business-continuity-2.

 Sursa: Conferinţele de Tehnologie Agora, preluat de www.agora.ro