Proiect MCSI, finanţat direct de Comisia Europeană

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a primit oficial acceptul de finanţare pentru proiectul aplicat direct la Comisia Europeană „CIIP – Framework for a Partnership”, prescurtat CIIP-F4P, cu o valoare totală de 411.852,15 de Euro.
Proiectul de importanţă naţională şi europeană  vizează  îmbunătăţirea securităţii cibernetice la nivel naţional, creşterea gradului de conştientizare cu privire la infrastructurile critice de informaţie şi identificarea celor mai bune practici de gestionare a infrastructurilor critice europene din sectorul IT&C. Perioada de implementare  a proiectului este de 20 de luni.

Proiectul presupune dezvoltarea unui sistem de schimb de informaţii şi de avertizare timpurie care va fi implementat şi testat printr-un exerciţiu naţional unde vor participa proprietarii sau administratorii infrastructurilor critice de informaţie. La finalul implementării, va fi  elaborat un ghid de bune practici.
Problematica protecţiei infrastructurilor critice este o prioritate atât la nivel european, cât şi naţional, o dovadă în acest sens fiind şi numărul mare al partenerilor implicaţi în derularea  acestui proiect: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, importante companii de comunicaţii (Teletrans, Romtelecom şi Transelectrica) şi companii de securitate IT.
MCSI a aplicat pentru obţinerea finanţării acestui proiect, în cadrul apelului destinat „Prevenirii, pregătirii şi managementului consecinţelor unui act terorist şi altor riscuri de securitate – Action Grants CIPS 2010 I”, în data de 27 iulie 2010.
SURSA: Agora
Etichete: