O nouă ediţie VentureConnect dedicată antreprenorilor din zona IT

VentureConnect, program dedicat antreprenorilor din zona IT, tehnologie şi online, anunţă cea de-a 5-a ediţie VentureConnect organizată pe 31 mai 2012, la Hotel Intercontinental Bucureşti. Alături de întâlnirea tradițională de pitching, cea de-a doua parte a zilei va continua cu o conferință dedicată oamenilor de afaceri români interesaţi de posibile investiţii în proiecte antreprenoriale din zona IT, technologie şi online. Evenimentul din 31 mai este susţinut de către Allegro Group România, parte a grupului media internaţional Naspers, şi Fundaţia Post-Privatizare.

Antreprenorii care doresc să îşi prezinte afacerea în faţa a peste 20 de investitori din România şi Europa de Sud-Est îşi pot depune proiectele până vineri, 18 mai. VentureConnect este prima inițiativă din România care aduce laolaltă antreprenori şi  potențiali investitori din domeniul IT/Internet/Tehnologie.

Interesul arătat pentru proiectele antreprenoriale româneşti din zona de IT, tehnologie şi online creşte în mod simţitor cu fiecare întâlnire VentureConnect. Până în prezent s-au finalizat două investiţii semnificative: în 2011 proiectul www.tjobs.ro, platformă de recrutare online ce a atras finanțare din partea lui Andreas Cser (business-angel Frasier Finance), Alexis Bonte şi Fundaţia Post-Privatizare, iar BITTNET Systems (http://www.bittnetsystems.ro/), lider de piaţă în sectorul de Network Training din România, a anunțat recent primirea unei investiții din partea lui Răzvan Căpăţînă, business-angel român.

“VentureConnect este în plină formă, bazându-ne pe un puternic feedback pozitiv primit în 2011 din partea investitorilor, alături de antreprenorii înscrişi în program care au beneficiat atât de posibilitatea unui pitch bine organizat, dar şi de cursuri de pregătire cu profesionişti cu o vastă experienţă în domeniul comunicării, precum Lucian Mîndruţă”, menţionează Péter Barta, Director Executiv Fundaţia Post-Privatizare şi membru fondator al Fundaţiei VentureConnect.

„Ne-am alăturat acestui proiect pentru că suntem convinşi că în România sunt foarte mulţi anteprenori vizionari şi capabili, cărora astăzi le lipseşte o susţinere financiară şi strategică pentru a lansa sau dezvolta business-uri de succes în mediul online. Credem că VentureConnect este unul dintre locurile în care îi putem întâlni pe aceştia, locul unde am putea pune la dispozitie know-how-ul şi forţa noastră de a investi în dezvoltarea unor proiecte româneşti scalabile”, spune Raluca Georgescu, Country Manager Allegro Group România.

Pentru mai multe informaţii despre VentureConnect şi modalitate de participare în cadrul evenimemtului vizitaţi www.ventureconnect.ro.

 

SURSA: Computerworld

Etichete: