Transart aniversează 13 ani de „business software”

Compania de software Transart aniversează 13 ani de activitate în domeniul software-ului pentru afaceri. Membră a DSM Group, unul dintre cei mai importanţi parteneri Motorola în Europa, Transart a evoluat an de an, fiind astăzi între primii 10 jucători pe piaţa EAS (Enterprise Application Software) din România (conform studiului realizat de IDC).
 
Firme ca Eximtur Cluj, Transcarpatica Cluj, Orion Electrics Bucureşti, Chamade Botoşani, Sierra Model Sport Botoşani, Cybernet Bacău, Cirea Zalău sau Redatronic Târgu Mureş, care au ales produsele Transart acum 13 ani continuă această colaborare până în prezent, beneficiind de experienţa şi expertiza acumulată de Transart în toată această perioadă, dar şi de adaptarea la cerinţele în permanentă schimbare ale pieţei.
 
Evoluţia companiei şi adaptabilitatea produselor a făcut ca Transart să îşi extindă prezenţa – în ultimii 11 ani – prin produsele sale, pe piaţa Europei Centrale şi de Est în alte şapte ţări: Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Muntenegru, Slovenia şi Republica Cehă. Pe piaţa vestică a Europei, Transart împreună cu DSM Group, implementează cu succes soluţii mobile complete şi integrate.
 
Mulţumim partenerilor şi clienţilor noştri pentru încrederea acordată în toţi aceşti 13 ani. Împreună cu ei, am reuşit să construim un portofoliu de produse software care să deservească pe deplin necesităţile lor de business. Mulţumim colegilor din Transart, pentru că au înţeles să îşi asume şi să îşi însuşească motto-ul firmei – „Think Client!”. Am reuşit astfel să creştem împreună o companie care răspunde cu profesionalism cerinţelor clienţilor şi partenerilor săi dar şi creează condiţiile pentru dezvoltarea profesională a angajaţilor săi”, a declarat Marius Iurian, Managing Partner Transart.
 
Gradul ridicat de competenţă al angajaţilor Transart a permis companiei să evolueze constant în câştigarea de cote importante de piaţă, astfel încât în 2008 a devenit lider de piaţă în România, pe verticala de Comerţ şi Distribuţie pentru „business software”. În prezent, Transart are peste 100 angajaţi, care activează în sediul din Cluj-Napoca şi filialele din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara.
 
DSM Group, din care face parte şi compania Transart, a încheiat anul 2009 cu o cifră de afaceri de aproape 10 milioane Euro. Ţinând cont că, în 2009, companii importante de pe piaţa software-ului de business au suferit scăderi ale afacerii între 20% şi 40%, Transart s-a dovedit a fi o companie cu o bază solidă, menţinând uşoara scădere a cifrei sale de afaceri mult sub acest nivel (aproximativ 10%).
 
Principalele direcţii pe care Transart a evoluat în 2009 au continuat să fie centrate pe aplicaţiile din zona ERP (Enterprise Resource Planning) şi respectiv SFA (Sales Force Automation). Astfel, divizia ERP a înregistrat în 2009 peste 100 de clienţi noi, companii care activează în zona de comerţ şi distribuţie (FMCG, materiale de construcţii, instalaţii, electrice, IT) şi care au ales una dintre aplicaţiile B-ORG sau Neomanager pentru a-şi gestiona afacerile.
 
Divizia HERMES, axată pe dezvoltarea şi implementarea de soluţii software care folosesc dispozitive mobile (Palm/Pocket PC) pentru Automatizarea Forţei de Vânzări şi Merchandising (SFA), şi-a sporit în 2009 portofoliul cu peste 40 de clienţi noi. Până în prezent, Transart a depăşit numărul de 5500 de licenţe mobile, implementate pe piaţa din Europa Centrală şi de Est pe soluţia completa SFA – HERMES, consolidând poziţia de lider pe această piaţă în România.
 
Ïn 2010, dorim să ne consolidăm cota de piaţă, dar şi să ne diversificăm oferta atacând noi segmente de piaţă. Vom pune, în continuare, accent pe oferirea unor servicii de calitate. De aceea, vom continua să dezvoltăm reţeaua de distribuţie, astfel încât să putem deservi mai bine clienţii Transart”,  a adăugat Marius Iurian.

Sursa: Transart preluat de Agora