TotalSoft va deschide o reprezentanţă în Varşovia, cu o investiţie de peste 100.000 de euro

TotalSoft, producător local de soft şi furnizor de servicii IT pentru companii, susţine că se va extinde în acest an în Polonia şi Turcia prin achiziţia unor companii de profil, pentru care a alocat între 40 şi 60 de milioane de euro.

Am ales Polonia şi Turcia pentru că sunt ţări în creştere. Am stabilit un buget pentru extindere de 20-30 milioane de euro pentru fiecare ţară„, a afirmat Liviu Drăgan, directorul general al TotalSoft, companie deţinută de un fond de investiţii elen. El a mai spus că în luna iunie compania va deschide o reprezentanţă la Varşovia, în Polonia, cu o investiţie de peste 100.000 de euro.

Avem deja reprezentante în Bulgaria, la Sofia, în Grecia, unde avem şapte angajaţi, şi în Serbia. În iunie vom deschide şi în Polonia, la Varşovia„, a declarat Liviu Drăgan, Director General TotalSoft.

În prezent, veniturile din străinătate reprezintă 34% din totalul afacerilor companiei şi estimează că până în 2014 vor ajunge la o pondere de 50% , potrivit lui Drăgan.

Reprezentanţa din Bulgaria a fost deschisă în luna aprilie, iar investiţia se va ridica până la finele anului la 300.000 de euro, sumă care, potrivit companiei, va fi amortizată prin contractele noi încheiate până în decembrie 2010. Până la sfârşitul lui 2010 reprezentanţa din Bulgaria va avea 5 angajaţi.

TotalSoft, companie cu 360 de angajaţi, estimează o cifră de afaceri de 24 de milioane de euro în acest an faţă de 19,7 milioane de euro anul trecut. Numărul angajaţilor era anul trecut de 379, potrivit reprezentanţilor companiei. Compania estimează pentru 2010 şi un profit de 5,5 milioane de euro, în creştere de la 4,2 milioane de euro din 2009.

Sursa: TotalSoft

Etichete: