TotalSoft şi Lugera & Makler au încheiat un parteneriat pentru Charisma HCM

TotalSoft şi Lugera & Makler, furnizor integrat de servicii de resurse umane, agenţia de HR numărul 1 în România pentru ultimii doi ani consecutivi, au încheiat un parteneriat care va plasa platforma Charisma HCM la baza serviciilor BPO (Business Process Outsourcing) furnizate de divizia Payroll a companiei Lugera & Makler în România şi Europa Centrală şi de Est.

Noua platformă va facilita îmbunătăţirea proceselor de calcul salarial şi raportare pentru divizia de Payroll a companiei Lugera & Makler, care gestionează în prezent un portofoliu activ de peste 70 de companii şi procesează lunar un număr de peste 11.000 de salarii.

Pe termen scurt, ne aşteptăm ca prin utilizarea platformei Charisma HCM să eficientizăm procesele de payroll, prin creşterea acurateţii datelor şi scurtarea timpilor de verificare a acestora, dar şi să îmbunătăţim calitatea rapoartelor puse la dispoziţia clienţilor noştri. Totodată, avem încrederea că experinţa cumulată a specialiştilor Lugera şi TotalSoft va putea constitui baza unei colaborări fructuoase pe termen lung”, a declarat Cristina Săvuică, Managing Partner Romania şi Cehia, Lugera & Makler.
                   
TotalSoft oferă o gamă largă de servicii de externalizare, printre care: salarizare personal, administrare personal, HR business intelligence dar şi alte tipuri de servicii precum auditul dosarelor de personal, actualizarea retroactivă şi corectarea erorilor din contractele de muncă, cărţile de muncă sau din registrul unic de evidenţă a salariaţilor. Prin încheierea acestui parteneriat strategic, TotalSoft îşi propune consolidarea serviciilor de BPO pe piaţa românească.
                
Lugera & Makler, furnizor de servicii integrate de resurse umane cu o prezenţă de peste 10 ani în piaţa din România, pune la dispoziţia clienţilor săi servicii de recrutare, muncă temporară, calcul salarial şi administrare de personal. Pentru ultimii doi ani consecutivi, Lugera & Makler s-a plasat pe prima poziţie în topul agenţiilor de resurse umane din România, după cifra de afaceri (peste 34.78 mil. euro în 2010, în România). Lugera & Makler derulează operaţiuni de HR în Armenia, Cehia, Croația, România, Slovacia, Ucraina, Olanda şi Polonia, având în acelaşi timp capacitatea şi expertiza în gestionarea de proiecte de HR în întreaga Europă şi Oriental Mijlociu.
                  
Parteneriatul cu Lugera & Makler confirmă încă o dată compatibilitatea soluţiei Charisma HCM cu procesele urmărite de serviciile BPO, în condiţii optime de timp, corectitudine a informaţiilor şi securitate a datelor.
 
Sursa: TotalSoft preluat de Agora
Etichete: