Software ERP nou la Marelvi, cel mai mare distribuitor de electrocasnice din România

Marelvi implementează SeniorERP pentru a-și consolida poziția de lider în piața de electrocasnice.  Alegerea unui sistem ERP românesc specializat, are ca finalitate creșterea cifrei de afaceri cu 7% pentru 2010, creșterea performanței echipei de vânzări și a eficienței de lucru în organizație.

Companie având capital exclusiv românesc și o cifră de afaceri de 152 mil.RON,  Marelvi activează din 1995 în sectorul de retail cu electrocasnice. Cu un portofoliu de 22 de branduri renumite precum Arctic, Bosch, Gorenje, Braun, LG, Philips și nu numai, compania se ocupă în prezent cu distribuția tuturor mărcilor de electrocasnice disponibile pe piața din România. Incepând cu aprilie 2008, Marelvi a devenit unic importator și distribuitor al produselor frigorifice Liebherr pe piața românească.

Sistemele ERP, împreună cu cele de CRM, constituie instrumente vitale pentru companiile locale, nevoite să-și gestioneze mai bine costurile și să-și canalizeze eficient efortul de vânzare pentru a rămane competitive. „Acțiunile noastre vor fi aceleași, independent de criză, iar achiziționarea unui ERP este o componentă importantă în atingerea obiectivelor pentru următorii ani.“ dna. Loredana Butnaru, Director Executiv Marelvi.

Sistemele ERP au acum o funcție cheie în a sprijini ieșirea companiilor românești din criză. Cu ajutorul SeniorERP Marelvi a reușit să rezolve probleme cu care numeroase companii se confruntă la ora actuală, precum necesitatea unui control mai bun asupra informației, rapoarte în timp real, optimizarea stocurilor, creșterea nivelului de onorare al comenzilor, îmbunătățirea cashflow-ului, optimizarea logisticii și nu numai.” Daniel Toma, Managing Director Senior Software.

In lipsa unui sistem ERP performant, Marelvi se confruntă cu dificultăți în a analiza informații în mod corect și de a lua decizii rapide pe baza acestora.  Acest lucru se datorează în principal unor rapoarte construite pe informații incorecte, inexacte și care ajung cu întârziere la nivel de management.

Aveam nevoie de un sistem ERP capabil să susțină creșterile prognozate de business. Doream eliminarea activităților redundante și a costurilor pentru obținerea informației la nivel decizional. In plus, eram interesați de o soluție ERP românească, cât mai customizată pe afacerea Marelvi.  Am fost contactați de o echipă de profesioniști și astfel am început colaborarea cu Senior Software.” Dna. Cornelia Muha, IT Manager Marelvi Impex. Cu SeniorERP, cel mai important indicator urmărit de Marelvi, reprezentat de cash-flow, poate fi controlat în orice moment, alături de alți indicatori precum profit, margine netă, rotația stocului, costuri de transport și logistică.  In prezent, Marelvi deține patru depozite regionale, cel central fiind în Rădăuți, la care se adaugă cele din București, Cluj și Deva.

Distribuția se realizează prin intermediul unui parc auto format din mașini proprii și închiriate și o echipă de vânzări la nivel național. Sediul central al firmei este în Suceava, județ ăn care Marelvi este și în acest an compania cu cea mai mare cifră de afaceri.
    

Despre SeniorERP
SeniorERP este sistemul de tip Enterprise Resource Planning #1 calitate-preț pentru managementul integrat al proceselor de distribuție, producție, servicii, retail.  Datorită tehnologiei de ultimă generație integrată în sistem, SeniorERP are o formulă de licențiere flexibilă: SeniorERP Express (licențe gratuite până la 5 utilizatori), SeniorERP Online (SAAS- în regim de abonament lunar), SeniorERP Enterprise.  Pentru mai multe detalii intrați pe www.seniorerp.ro

Despre Senior Software
Inființat în 2003, Senior Software este unul dintre cei mai inovativi jucători pe piața sistemelor software de management al afacerilor. Companie având capital integral românesc, Senior Software dezvoltă și implementează sisteme informatice de ultimă generație, specializate pe verticale de piață, SeniorERP și SeniorCRM. Senior Software este Microsoft Gold Certified Partner și deține certificare Microsoft pentru SeniorERP în conformitate cu cerințele Microsoft Windows Server, Web Services și .NET Framework. Senior Software este certificată conform standardelor ISO 9001:2000 pentru sistemul de management al calității. Implementarea standardelor ISO pentru managementul calității a avut ca scop principal definirea unor procese și obiective măsurabile și garantarea replicării calității la standarde înalte în orice activitate desfășurată pentru clienții companiei.

Printre clienții Senior Software se numără:
UPS Romania, Aluplast Romania, Regency, Phoenix Contact, Rocast, Roengel, Gazeta Sporturilor, GazetaOnline, Intact Interactive, General Parma Food, Parma Euxin, Apollo Mod Distribution, Koelner Romania, Velfina, Dinamic 92 Distribution, S&D Pharma, Immergas Romania, V-Tarus/Farmaceutica Remedia, Mediarom/Wunder Baum, Eximod/Pneumatic, Hofigal, Biochefarm, Mirano International, KG Rulmenti, Rosims Invest, Felder Gruppe, Vitacare, Akzo Nobel, Vitap Echipamente, CompactRB, Sea-Bell Trading, Ficosota Sintez Romania, General Industry, Sentia, A.B.A.D., Avico International, Nicoro Trading, Marelvi, Auto Alex etc.

Sursa: Comunicate de Presă