Socrate+ ERP şi SocrateSalarii, compatibile cu SQL Server 2012

Socrate+ ERP şi SocrateSalarii, două dintre soluţiile de business ale BITSoftware, sunt compatibile de acum cu cea mai nouă tehnologie de la Microsoft, SQL Server 2012. Testele efectuate de specialiştii BITSoftware au demonstrat că atât sistemul integrat de gestiune a afacerii cât şi aplicaţia de salarizare pot fi rulate în condiţii optime pe SQL Server 2012, astfel încât utilizatorii celor două soluţii de business să poată avea acces la cele mai noi generaţii de software.

SQL Server 2012 este disponibil în trei ediţii, adaptate nevoilor oricărei companii, şi vine cu o serie de beneficii majore pentru utilizatori, cum ar fi:
– o disponibilitate de 100% a datelor şi protecţie împotriva dezastrelor, reducând semnificativ întreruperile de activitate, datorită funcţionalităţii SQL Server AlwaysOn.
– o explorare mult mai rapidă a datelor, indiferent de mărimea, tipul sau sursa acestora, permiţând în acelaşi timp descoperirea unor noi perspective de analiză a datelor ca urmare a funcţionalităţii Power View.
– capabilităţi extinse de gestionare a datelor, atât pe infrastructura IT a clientului, cât şi în cloud, oferind suport pentru 64 de resurse şi un control mai riguros al utilizării CPU.
– optimizarea activităţii derulate de departamentele IT atât pe serverul propriu, cât şi în cloud, ca urmare a noilor instrumente de lucru disponibile pe SQL Server 2012: Management Studio şi LocalDB.
– scalabilitate ridicată şi condiţii de licenţiere accesibile, în funcţie de nevoile şi dezvoltarea fiecărei afaceri.
Sursa: Agora