SIVECO: Proiectul de eCustoms implementat la Autoritatea Naţională Vamală din Turcia, finalist în competiţia celor mai bune proiecte internaţionale

Compania SIVECO Romania este şi anul acesta Finalistă în competiţia dedicată celor mai bune proiecte din lume, organizată de Asociaţia Internaţională de Project Management (IPMA).

Recunoaşterea este datorată proiectului NCTS – New Computerized Transit System, dezvoltat şi implementat la Autoritatea Vamală din Turcia.

Sistemul IT destinat vămilor constă într-o suită de aplicaţii interoperabile, integrate şi accesibile care facilitează schimbul electronic de date în cadrul proceselor vamale de bază. Acesta ajută la creşterea eficienţei procedurilor de tranzit, la prevenirea şi detectarea fraudelor, accelerarea şi securizarea operaţiunilor desfăşurate în cadrul unei proceduri de tranzit, îmbunătăţirea comunicării şi coordonării între administraţiile vamale.

Suntem foarte mândri de această nominalizare în cadrul unei competiții de un asemenea prestigiu la nivel mondial. Este o onoare, nu doar pentru compania noastra ci şi pentru ţara noastră faptul că SIVECO dezvoltă proiecte internationale de anvergură, cu management de excelenţă. Experienţa companiei noastre în domeniul vamal este construită pe parcursul a peste 15 ani, în proiectarea, dezvoltarea şi implementarea de soluţii IT integrate complexe”, a declarat Dan Tuhar, directorul departamentului eCustoms din cadrul SIVECO Romania.

NCTS este un sistem computerizat pentru controlul mişcării mărfurilor aflate în tranzit care nu sunt în liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii Europene (UE) şi ţărilor EFTA (European Free Trade Association). Comisia Europeană solicită ca ţările candidate să aibă un sistem de tranzit computerizat complet compatibil şi interoperabil. Astfel, pregătirea Administraţiei Vamale din Turcia pentru aderarea la Convenţia Comună de Tranzit şi conectarea la NCTS în contextul UE este o precondiţie a aderării la Uniunea Europeană.

IPMA este autoritatea cea mai respectată în project management, juriul internaţional care girează competiţia anuală IPMA Gala Awards fiind renumit pentru profesionalism şi exigenţă. În acest an, competiţia celebrează a 26-a ediţie.

Anul trecut, la Gala International Project Management Association, care a avut loc în Australia, proiectul New Computerized Transit System dezvoltat de SIVECO Romania la Autoritatea Naţională a Vămilor a obţinut marele titlu „Winner IPMA Awards 2011”.

 

SURSA: SIVECO Romania

Etichete: