Siveco îşi propune pentru 2012 o rată de creştere de 15%

Anul 2011 a marcat pentru SIVECO Romania o creştere cu aproximativ 50% a echipei, încheierea a 224 noi contracte interne şi internaţionale şi câştigarea a 15 premii.
Rezultatele financiare au fost în acord cu toate aceste performanţe, cifra de afaceri ajungând la 67 de milioane euro, faţă de 60 de milioane de euro, în 2010.

„Am avut un an cu foarte multe reuşite. Ne-am consolidat prezenţa pe pieţele internaţionale, unde furnizăm soluţii şi servicii IT atât pentru organizaţii private cât şi pentru instituţii publice. Evoluţia permanentă a impus creşterea echipei – în prezent avem 1200 de angajaţi şi pot spune, cu certitudine, că în compania noastră lucrează cea mai bună echipă de IT-işti din România. În acest an sărbătorim 20 de ani de activitate, 20 de ani de când facem proiecte complexe, de anvergură, cu milioane de beneficiari, 20 de ani de când contribuim decisiv la reducerea decalajelor digitale din peste 25 de ţări”, a declarat Irina Socol, Preşedinte şi Director General SIVECO Romania.
În topul celor mai importante realizări ale SIVECO Romania pentru anul 2011, se numără:
Noile contracte încheiate cu instituţii ale Comisiei Europene
Împreună cu Sword Technologies Luxembourg, SIVECO a câştigat contractul care va asigura servicii de dezvoltare şi mentenanţă software pentru diferite aplicaţii IT necesare Oficiului pentru Publicaţii al Uniunii Europene. Această instituţie publică zilnic Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în 23 de limbi, Raportul General de Activitate al Uniunii şi are un rol cheie în comunicarea iniţiativelor şi activităţilor acesteia.
De asemenea, SIVECO va furniza servicii pentru Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori (Executive Agency for Health and Consumers), care deţine portalul Dolceta. Acesta este un proiect online de educaţie a consumatorilor din cele 27 de ţări ale UE.
Sistemul computerizat de gestiune a operaţiunilor de tranzit vamal pentru Administraţia Vamală din Republica Macedonia.
Proiectul a demarat în februarie 2011, urmând a fi finalizat în februarie 2013. Autoritatea Naţională a Vămilor din România şi Autoritatea Vamală din Turcia beneficiază, de asemenea, de funcţionalităţile soluţiei de eCustoms realizate de SIVECO.
Proiectul de informatizare a procesului educaţional din Oman.
Pe parcursul anului şcolar 2010-2011, SIVECO a derulat cu succes prima fază a proiectului de informatizare a procesului educaţional la şcoala de fete din Muscat, Oman. SIVECO deţine cea mai extinsă bibliotecă virtuală din lume în limba arabă, cuprinzând peste 7000 de resurse educaţionale interactive pentru matematică, ştiinţe, limba arabă şi lecţii cu specific local.
Sistemul de gestionare electronică a documentelor şi a fluxurilor de lucru SIVADOC pentru Primăria din Chişinău.
Primăria Chişinău şi primăriile de sector ale oraşului Chişinău utilizează sistemul de gestionare electronică a documentelor şi a fluxurilor de lucru, furnizat de SIVECO Romania. Cu ajutorul acestuia sunt implementate standardele de calitate internaţională de management, sunt monitorizate electronic scrisorile, termenele de executare a dispoziţiilor şi deciziile emise de Primarul general şi Consiliul municipal Chişinău.
Tehnologia cloud pentru afişarea rezultatelor admiterii în licee.
ADLIC, aplicaţia destinată repartizării computerizate a elevilor, premiată în repetate rânduri la nivel european şi mondial, a fost portată pe platforma de cloud computing Microsoft Windows Azure. Cu peste 90 de milioane de afişări de pagină în iulie 2011, portalul http://portal.edu.ro realizat de SIVECO Romania a ocupat locul întâi în topul general al celor mai vizitate site-uri din România.
2011 a însemnat pentru SIVECO Romania şi recertificarea în conformitate cu standardul ISO 9001 ediţia 2008, lansarea celui de-al treilea raport de responsabilitate socială al companiei, obţinerea statutului de Oracle Platinum Partner, participarea semnificativă la numeroase târguri internaţionale: BETT Londra, Târgul educaţional „Road Signs” de la NoviSad, Gulf Education Supplies and Solutions – GESS din Dubai, Bakutel 2011 Azerbaijan.
„Ne propunem ca în 2012 să menţinem o rată de creştere de 15%, în condiţiile în care avem deja semnate contracte pentru importante proiecte multianuale de informatizare, în pieţele din zona Africii de Nord, Orientului Apropiat şi Mijlociu, CIS şi din Uniunea Europeană”, a adăugat Irina Socol.
SURSA: Agora
Etichete: