SIVECO: 2000 de profesori de chimie participă la cursuri de formare profesională

În data de 05.11.2010, Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu a organizat o conferinţă de presă pentru a marca oficial lansarea proiectului strategic „Formarea continuă a profesorilor de Chimie în societatea cunoaşterii”, cofinanţat din Fondul Social European, axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională”.

Proiectul strategic „Formarea continuă a profesorilor de Chimie în societatea cunoaşterii” este implementat de Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu (www.utgjiu.ro), în calitate de lider al consorţiului în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgovişte (www.valahia.ro), S.C. SIVECO Romania SA (www.siveco.ro) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani (www.isjbotosani.ro).

Valoarea eligibilă a proiectului este de 11.145.736 lei (fără TVA) din care:

* 10.922.821 lei – valoare eligibilă nerambursabilă;

* 222.915 lei – contribuţia parteneriatului.

Proiectul are ca obiectiv general formarea şi dezvoltarea competenţelor profesorilor de chimie de a implementa un curriculum.

Obiectivele specifice sunt:

* dezvoltarea a două module de curs şi conversia lor în format digital;

* formarea cadrelor didactice din grupul ţintă pe cele două module de curs;

* asigurarea calităţii programului acreditat de formare continuă;

* schimbul de experienţă şi formarea continuă utilizând o platformă colaborativă on-line dedicată cadrelor didactice din aria curriculară vizată;

* încurajarea accesului şi a participării cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar la oportunităţile oferite de proiect prin promovarea şi diseminarea rezultatelor şi a exemplelor de bune practici.

Scopul proiectului este: scăderea ratei de părăsire a sistemului şi încurajarea tinerilor să adopte cariera didactică; îmbunătăţirea calităţii învăţământului prin corelarea pregătirii cadrelor didactice cu nevoile şi interesele elevilor; creşterea calităţii programelor de formare prin alternative moderne la formele clasice de formare continuă; optimizarea competenţelor capitalului uman din sistemul de învăţământ preuniversitar şi corelarea lor cu cerinţele europene.

Proiectul se adresează unui număr de 2000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, profesori care predau Chimia din regiunile Sud-Muntenia (judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman), Sud-Vest Oltenia (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea) şi judetul Botosani.

Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 21 de luni şi cuprinde două module, respectiv „Abilitarea pe curriculum” şi „Dezvoltarea profesională şi oportunităţi de carieră didactică”, prevăzute fiecare cu câte 89 de ore şi 25 credite profesionale transferabile. Parcurgerea acestora este gratuită şi se finalizează prin acordarea a două atestate profesionale.

Managerul de proiect, doamna Cornelia Tomescu-Dumitrescu menţionează: „Pornind chiar de la sloganul asumat „Reacţionăm prin performanţă” ne propunem să oferim o abordare nouă, practică, performantă dar în acelaşi timp realistă asupra modului în care se face predarea chimiei în regiunile acoperite de proiect.”

Doamna Laura Gorghiu, coordonator proiect din partea Universităţii Valahia apreciază: „Prin parcurgerea modulului de dezvoltare profesională şi orientare în cariera didactică, proiectul va asigura creşterea performanţelor profesorilor şi a capacităţii acestora de a se adapta schimbărilor pe care sistemul educaţional le va parcurge în perioada următoare„.

În opinia domnului Cătălin Ştefan, coordonator de proiect al partenerului SIVECO Romania, „momentul în care ne aflăm este oportun pentru a realiza educaţie şi formare bazată pe metode interactive, pe tehnologia informaţiei. Prin acest proiect oferim profesorilor de chimie din regiunile vizate, şansa de a se dezvolta profesional cu acces la metode moderne punând în valoare atât cunoştinţele specifice cât şi potenţialul creativ al acestora.”

Beneficiarii finali ai rezultatelor proiectului sunt în fapt elevii care vor parcurge un curriculum centrat pe nevoile lor şi orientat pe formarea competenţelor şi nu pe transmiterea de cunoştinţe.

Sursa: SIVECO Romania

Etichete: