OSF Global Services devine partener certificat Sitecore

Furnizorul de servicii profesionale IT, OSF Global Services, anunţă începerea parteneriatului cu Sitecore, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de soluţii software pentru managementul  conţinutului(Content Management System – CMS). Prin intermediul acestui parteneriat, OSF Global Services îşi propune să valorifice numărul tot mai mare de oportunităţi de afaceri oferite de software-ul CMS Sitecore.

OSF Global Services îşi reafirmă vasta experienţă în dezvoltarea tehnologiilor CMS prin furnizarea de soluţii profesionale complete pentru sistemul de administrare online a conţinutului Sitecore, CMS.NET.Prin personalizarea şi implementarea platformei Sitecore CMS, OSF Global Services oferă clienţilor săi posibilitatea de a gestiona eficient conţinutul web, prin intermediul unei platforme uşor de folosit. De asemenea, experienţa OSF permite o integrare perfectă cu celelalte aplicaţii existente, evitând astfel întreruperea operaţiunilor.

“În contextul nevoii actuale a companiilor de a construi website-uri mai uşor şi mai rapid, ceea ce se trece cu vederea de cele mai multe ori este tocmai necesitatea de a integra sistemul CMS cu aplicaţiile lor standard sau personalizate, deja existente şi folosite în procesele lor zilnice” a afirmat Chris Hooven, Vicepreşedinte al Departamentului de Vânzări, OSF Global Services.“Dezvoltatorii OSF Global Services oferă o gamă largă de servicii de integrare a aplicaţiilor front şi back office, precum şi expertiza tehnică binecunoscută în personalizarea soluţiilor software. Cu Sitecore putem pune această expertiză la dispoziţia clienţilor, oferindu-le astfel o soluţie CMS flexibilă, uşor de utilizat şi de integrat cu alte aplicaţii esenţiale deja existente”.

OSF Global Services se distinge printr-o combinație de servicii de tip SLA (Service Level Agreement), metodologii pentru asigurarea celor mai bune practici şi competenţe în dezvoltarea de aplicaţii de

ultimă generaţie şi integrarea de noi tehnologii. Prin parteneriatul cu Sitecore, OSF Global Services pune la dispoziţia clienţilor săi o platformă de management al conţinutului de clasă enterprise, ce facilitează implicarea clientului şi sporeşte gradul de recunoaştere a brandului.

 

SURSA: Agora