Numărul angajaţilor din SIVECO Romania a crescut cu peste 50%

SIVECO Romania îşi păstrează reputaţia de bun angajator şi în acest an afectat de criză. Compania a angajat din ianuarie 2011 şi până în prezent 380 de specialişti IT, ajungând la 1.050 de angajaţi. Creşterea cu peste 50% a echipei este datorată numărului mare de proiecte interne şi internaţionale pe care compania le desfăşoară în România şi în ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.

Într-un top al angajărilor, cele mai multe posturi au fost ocupate de specialişti în domeniile eLearning, eAgriculture şi Customized Application Development.

Sperăm ca noii colegi să se adapteze cu uşurinţă în marea noastră echipă. Mulţi dintre ei au absolvit de curând facultatea şi doresc să îşi construiască o carieră frumoasă în domeniul IT. Le oferim posibilitatea să lucreze în proiecte mari care îi vor ajuta să se dezvolte profesional şi să devină experţi recunoscuţi internaţional. De la începutul acestui an, în companiile de software s-au făcut cele mai multe angajări. Este încă o dovadă că în această industrie, una dintre cele mai dinamice din economia românească, se face cu adevărat performanţă„, a declarat Daniela Bichir, Vicepreşedinte Resurse Umane şi Calitate în cadrul SIVECO Romania.

SIVECO Romania este cunoscută în rândul angajatorilor pentru implicarea consecventă în acţiuni în sprijinul comunităţii. Compania îşi evaluează anual activitatea din punct de vedere economic, social şi de mediu prin raportul de responsabilitate socială.

Contribuţia companiei la dezvoltarea societăţii este dată de proiectele derulate în România, şi pentru organizaţii ale Uniunii Europene, în Tunisia, Azerbaijan, Turcia, Bulgaria, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Moldova, Belarus, Oman, Bahrein, Cipru, Macedonia, proiecte cu o puternică componentă socială, destinate profesorilor, elevilor, studenţilor, angajaţilor din diverse organizaţii publice şi private.

Sursa: SIVECO Romania

Etichete: