iQuest mizează pe creșterea cifrei de afaceri la 10 milioane euro în 2010

Compania iQuest, furnizor german de soluții și servicii IT de business, cu o echipă de peste 280 de specialiști în centrele de dezvoltare software de la Cluj-Napoca și Brașov, mizează în acest an pe creșterea cifrei de afaceri cu 20%, la 10 milioane euro.  De asemenea, iQuest vizează și majorarea afacerilor pe piața românească. Astfel, dacă în 2009 doar 6% din cifra de afaceri a companiei a fost realizată pe piața locală, în acest an procentul va crește la 11%.


Pe piața din România, iQuest este prezentă de circa 3 ani, iar în mod mai intens de la începutul anului 2009, când s-a început abordarea mai structurată a pieței printr-o campanie de promovare și s-a extins echipa de vânzări. Cele mai vândute soluții pe plan local sunt aplicațiile de analiză și raportare (Business Intelligence), de planificare a resurselor (ERP), de management al documentelor și de management al relației cu clienții (CRM)”, a declarat Cornel Brody, Directorul General al iQuest.
 

iQuest, companie înființată în anul 1997 în Germania, a realizat în 2009 o cifră de afaceri de 8,3 milioane euro și mizează pentru 2010 pe creșteri datorită raportului calitate/preț bun oferit pentru produsele din portofoliu. De asemenea, majorarea business-ului este susținută de experiența europeană de peste 12 ani a echipei iQuest. Compania este partener Oracle, Microsoft, Metastorm și ATG. „Din expertiza acumulată am obsevat că perioadele de recesiune aduc cu ele noi oportunități. In astfel de momente, pentru a supraviețui, companiile au o nevoie acută de creștere a performanței și de eficientizare a activității. De aceea noi oferim soluții care la sfârșitul zilei aduc o valoare adaugată clienților, ajutându-i să se organizeze mai eficient și să reducă din costuri”, a mai subliniat Brody.

Clienții iQuest își desfășoară activitatea în diverse domenii, precum servicii financiare, telecomunicații, logistică, producție, comerț, IT, farmaceutică, media, servicii poștale. In portofoliul companiei se regăsesc companii precum HP, Vodafone, Lloyd’s, Cora, Pinnacle, Hyperwave, Magyar Posta, Libri, EMC, Qnamic, Ireland.com, Mega Image sau Virgin Atlantic.
In ultimii doi ani, compania si-a diversificat oferta de soluții pentru a răspunde cât mai bine nevoilor organizațiilor în contextul economic actual. Printre softurile nou incluse se numără cele de eCommerce, de virtualizare a infrastructurii IT și pentru managementul proceselor de afaceri. De asemenea, din 2009, compania și-a făcut intrarea și pe piața aplicațiilor pentru smartphones, prin înființarea diviziei iQapps. Până în prezent, această linie de afaceri a dezvoltat trei produse: Trip Journal, iCommando și iDrive. TripJournal este aplicația desemnată de Google la finele anului trecut drept numărul 1 mondial la categoria turism, iar iCommando este primul joc din lume de tip first person shooter pentru sistemul de operare Android. Pe piața locală, produsele iQuest se adresează cu precădere companiilor cu cifre de afaceri de peste 10 milioane euro și cu un număr de angajați mai mare de 70. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de informare și comunicare ale comunității locale de business IT, compania a lansat la finele lunii aprilie un blog (http://www.iquest.ro/blog/) care dezbate experiențe cu privire la soluțiile IT existente pe piață, sfaturi pentru alegerea unei anumite soluții tehnice sau rezolvările găsite la diverse probleme de implementare a unor proiecte informatice. 

 

Sursa: ComputerWorld