iQuest lansează noua soluţie BusinessBalance

Compania iQuest, furnizor de soluţii şi servicii IT, cu o echipă de peste 300 de specialişti în centrele de dezvoltare software de la Cluj Napoca şi Braşov, a anunţat lansarea soluţiei BusinessBalance, pentru care mizează pentru anul în curs pe un număr de 10 până la 20 de clienţi pe piaţa locală.
 
BusinessBalance este o soluţie de Managementul Performanţei şi Planificare Strategică şi se adresează tuturor companiilor mici şi medii care doresc o aplicaţie care să acopere necesităţile business-ului de la nivel strategic până la nivel operaţional. Noul soft dezvoltat de iQuest este format din patru module: Bugetare, Planificare Strategică, Proiecte şi Monitorizare/indicatori de performanţă şi este dezvoltat pe platforma Oracle.
 
Soluţia a fost creată cu precădere pentru companiile cu o cifră de afaceri începând de la 1 – 1,5 milioane de euro, din orice sector de activitate. „Datorită modularităţii şi posibilităţii de verticalizare, BusinessBalance nu se  adresează doar anumitor sectoare de activitate, ci poate fi adaptată oricărui tip de client”, au declarat reprezentanţii companiei iQuest.

BusinessBalance dispune şi de un set complet de instrumente: tablouri de bord, rapoarte şi publicări, analize ad-hoc, grafice, toate pe platforma Oracle BI, lider mondial în soluţii de Business Intelligence. Un alt beneficiu al soluţiei este că cele patru module din care este formată pot fi implementate separat, în funcţie de nevoile specifice ale companiei.
 
Soluţia este disponilă în mai multe variante de licenţiere şi implementare, în funcţie de proiect şi de necesităţi. „Datorită flexibilităţii de adaptare la nevoile oricărui domeniu de activitate şi costurilor de licenţiere accesibile, avem certitudinea că vom obţine rezultate bune cu această soluţie”, au mai spus oficialii companiei.
 
În ceea ce priveşte piaţa locală de soluţii de Managementul Performanţei, oficialii iQuest au declarat că, prin comparaţie cu 2009, anul acesta se remarcă o creştere semnificativă a nevoii de instrumente şi soluţii de acest tip în mai multe domenii de activitate.

Sursa: iQuest preluat de Agora