GECAD ePayment încurajează plata online printr-o nouă campanie

GECAD ePayment anunţă lansarea unei noi campanii de promovare a plăţii online cu cardul, acţiune ce vizează atât comercianţii – magazinele online, cât şi cumpărătorii. Campania se desfăşoară în intervalul 11 noiembrie – 19 decembrie a.c.

În perioada campaniei, magazinele online care aleg să implementeze plata online cu cardul prin platforma ePayment beneficiază de garantarea tuturor tranzacţiilor pentru produse fizice livrate în România şi de un comision promoţional de 3,5% + 0,5 Euro la soluţia integrată de plată ePayment cu opţiuni complete.

Ne-am propus să susţinem şi mai mult plata online în rândul magazinelor electronice şi venim în întâmpinarea nevoilor de business ale comercianţilor oferindu-le un pachet competitiv, menit să îmbunătăţească ratele de conversie şi experienţa de cumpărare a clienţilor. Securizarea profiturilor comercianţilor, instrumentele de analiză de business în timp real şi creşterea gradului de satisfacţie a cumpărătorilor sunt diferenţiatorii pe care ne-am propus să-i promovăm în continuare”, a declarat Mihai Manoliu, Director de vânzari al GECAD ePayment.

Cumpărătorii posesori ai cardului BRD ePayment, care plătesc online cu acest card în perioada campaniei, în magazine electronice care utilizează soluţia de plată ePayment, vor participa la un concurs cu premii: un laptop, un iPad şi o cameră foto. Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi, la sediul GECAD ePayment, în data de 20 decembrie a.c. De asemenea, cumpărătorii vor primi un număr dublu de puncte de fidelitate, puncte prin care pot obţine reduceri de preţ de până la 20% în magazinele online partenere ale GECAD ePayment în acest proiect. Punctele acumulate pot fi vizualizate accesând ePayment MyAccount.

Dorim să-i răsplătim pe cumpărătorii care aleg să plătească online în magazinele care folosesc soluţia noastră de plată prin intermediul cardului BRD ePayment şi vom utiliza instrumente ca ePayment MyAccount, Facebook sau blogul companiei pentru comunicarea cu ei,” a afirmat Manoliu. “Ne aşteptăm ca această campanie, care vizează şi comerciantul şi cumpărătorul, să impulsioneze comerţul electronic spre sfârşitul anului, promovând plata online ca o metodă de plată mai eficientă pentru magazinele online şi mai atractivă pentru cumpărători”, a mai adăugat Mihai Manoliu.

Despre GECAD ePayment International

GECAD ePayment International este furnizor de soluţii eCommerce integrate, lider pe piaţa românească a sistemelor de plăţi online. Compania dezvoltă soluţia proprietară ePayment®, dedicată exclusiv companiilor care deţin sau doresc să îşi deschidă o afacere online în România. ePayment® este marcă înregistrată a companiei GECAD ePayment International SA.

Pentru mai multe informaţii, vă rog să accesaţi site-ul companiei la adresa http://www.epayment.ro şi blogul ePayment la http://blog.epayment.ro/.

Sursa: GECAD ePayment