Fortech în topul Deloitte Technology Fast 500 EMEA 2010

Fortech a anunțat azi că s-a clasat pe locul 285 în cadrul Deloitte Technology Fast 500 EMEA 2010, un top al primelor 500 de companii de tehnologie din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu cea mai rapidă creștere. Clasamentul se bazează pe creșterea procentuală a veniturilor pe parcursul ultimilor cinci ani. Fortech a crescut cu  629 procente în această perioadă.

Călin Văduva, directorul general al Fortech, consideră că creșterea veniturilor cu 629% în decursul ultimilor cinci ani se datorează dezvoltării parteneriatelor cu clienți din Europa de Vest și SUA, în mod special cu Germania. El a afirmat că, „firma Fortech a reușit să se impună pe o piață globală datorită în special  serviciilor de înaltă calitate oferite de echipele noastre. Ideea principală a fost și este, de dezvoltare și consolidare pe fundații solide. Niciodată nu am urmărit creșterea doar de dragul creșterii, ci am urmărit o creștere sănătoasă: pas cu pas, dezvoltare și consolidare. In continuare vom urma aceeași strategie de dezvoltare, monitorizând constant relațiile cu clienții, nevoile acestora precum și direcțiile pieței.

A se califica în Deloitte Technology Fast 500 este un lucru de lăudat în ziua de azi în industria tehnologiei extreme de competitive” a declarat David Halstead, Deloitte United Kingdom, partener responsabil pentru programul Deloitte Technology Fast 500 EMEA. „Felicităm pe Fortech pentru calificarea lui printre cei 500 de companii de tehnologii cu cea mai rapidă creștere din regiune.”

Pe lângă clasificarea în Deloitte Technology Fast 500, Fortech s-a clasat pe locul 19 în Deloitte Central Europe Technology Fast 50, un top al primelor 50 de companii de tehnologie cu cea mai mare creștere din ultimii cinci ani din Europa Centrală.

Selecția și calificările Deloitte Technology Fast 500 EMEA

Intocmirea listei Technology Fast 500 se bazează pe programele Deloitte EMEA Technology Fast 50, nominalizările fiind înaintate automat la Technology Fast 500, și companiei publice de cercetare a bazei de date. In vederea calificării la Technology Fast 500, candidații trebuie să fi avut venituri din exploatare de bază de cel puțin 50.000 € și venituri din exploatare curente de cel puțin 800.000 €.

Despre Fortech

Firma Clujeană, Fortech se poziţionează în topul companiilor din România care furnizeaza servicii de IT oferind dezvoltare de software orientat-client, servicii de testare și asigurare a calității, precum și consultanță în IT. Deținând o experiență semnificativă în diferite industrii, Fortech dispune de cunoștințe solide cu privire la procesele de business relevante, în special în: industria constructoare de mașini, aviație, telecomunicații, managementul resurselor, servicii financiare și bancare și altele.

De la înființare, compania a cunoscut o dezvoltare continuă – pornind  de  la un nucleu de 5 oameni talentați și ajungând la o echipă cu peste 120 de persoane. Doar anul acesta compania a recrutat aproximativ 40 de persoane noi. Intr-o periodă economică dificilă am reușit să demonstrăm că munca constantă și perserverența focalizată pe calitate și eficiența poate aduce rezultate.

Calitatea și excelența serviciilor sunt de o importanță majoră pentru Fortech. Acesta este atuul pe care firma îl are în consolidarea și în stabilirea de noi parteneriate. Aceasta nu se poate realiza fără o echipă puternică și talentată și fără o organizare bine structurată. Am reușit să construim o echipă tânără, dar profesionistă care poate să concureze cu firme puternice pe o piață internațională. Am implementat intern un proces bine organizat, a cărui eficacitate și eficiență au fost ulterior validate de Certificatul de Calitate ISO 9001:2008. Fortech este Partener Certificat Microsoft din 2006 și Partener Certificat Oracle din 2008.

Despre Deloitte Technology Fast 500 EMEA

Deloitte Technology Fast 500 EMEA este cel mai obiectiv standard regional de ierarhizare din domeniul tehnologiei și recunoaște acele companii de tehnologie din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, care au avut cea mai puternică creștere a cifrei de afaceri în ultimii cinci ani. Imbinând inovația tehnologică, antreprenoriatul și creșterea rapidă, companiile din Fast 500 – mari, mici, publice și private – au o deschidere la cele mai variate sectoare ale industriei, și sunt lideri în hardware, software, telecomunicații, semiconductori, internet, media, știintele vieții și domenii noi, cum ar fi tehnologia curată.

Programul este susținut de către inițiativele Deloitte Technology Fast 50, care ierarhizează companiile de tehnologie care prezintă creșteri mari conform locației sau zonei geografice special definite și este condus de grupul industrial global Deloitte Touche Tohmatsu Limited‘s Technology, Media & Telecommunications (TMT). Doi dintre coautori sunt Taylor Wessing, o firmă de avocatură internațională de top cu accent pe industriile viitorului și Fidelity Growth Partners Europe, investitor în capital de risc și de creștere, care susține antreprenoriatul cu aspirații la lucruri mărețe în IT și sectoare de tehnologie curată din toată Europa.

Despre Deloitte

Deloitte se referă la una sau mai multe companii din Deloitte Touche Tohmatsu Limited, o companie privată limitată prin garanție din Marea Britanie, și rețeaua sa alcătuită din firme membre, fiecarea dintre acestea fiind o entitate legală separată și independentă. Pentru descrierea detailată a structurii legale Deloitte Touche Tohmatsu Limited și a firmelor membre puteți să vizitați www.deloitte.com/about.

Sursa: Fotech