Comerţul electronic cu card bancar a crescut cu 70% în primele trei luni ale anului

În primul trimestru din 2010, volumul tranzacţiilor online cu card bancar din România s-a ridicat la 31,85 de milioane de euro, în creştere cu 70% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor furnizate de Romcard. În acest interval s-au procesat 603.437 de tranzacţii.

Aceste rezultate sunt încurajatoare pentru piaţa românească de comerţ electronic. Deşi estimările iniţiale indicau o creştere moderată, acest prim trimestru a început în forţă, prin intrarea unor noi jucători în mediul online. Comerţul electronic rămâne în continuare un domeniu cu potenţial de creştere,” a declarat Carmen Sebe, CEO al GECAD ePayment.

Prin platforma ePayment au fost procesate 575.000 de tranzacţii, la o valoare de 30,25 de milioane de euro.

În primele trei luni ale lui 2010 valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 52 de euro, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când valoarea înregistrată a fost de 77 de euro. Această valoare este explicată, pe de o parte, de intrarea unor noi jucători cu produse şi servicii cu valori mai mici, dar şi de faptul că majoritatea firmelor şi magazinelor online au oferit promoţii.

Cele mai comercializate produse online în această perioadă fac parte din categoriile: telecom, turism, servicii, plata utilităţilor, etail şi divertisment. Cea mai spectaculoasă creştere a numărului de tranzacţii s-a înregistrat în domeniul turismului – cu 270% mai mult faţă de anul trecut. “Turismul este una dintre industriile pe a cărei creştere am pariat anul acesta şi mă bucur că rezultatele obţinute până acum ne confirmă estimările. Acest lucru demonstrează că, atât cumpărătorii, cât şi operatorii de turism au înţeles avantajele pe care le oferă comerţul electronic în domeniul lor de activitate”, a mai declarat reprezentantul ePayment.

O evoluţie bună au înregistrat si domeniile telecom, plata utilităţilor şi divertisment unde, comparativ cu anul trecut, numărul tranzacţiilor a crescut cu 230%, 178% şi respectiv 160%. Creşterile înregistrate în aceste domenii indică faptul că, în rândul utilizatorilor, s-a creat o obişnuinţă a plăţii online cu cardul pentru cheltuielile recurente, dar şi pentru achiziţii noi.

Plata utilităţilor este unul dintre domeniile-cheie anul acesta. În perioada următoare vom asista la o creştere substanţială a numărului de tranzacţii în acest domeniu. Pentru următoarele luni ne aşteptăm la evoluţii bune şi în turism, ţinând cont că vacanţa de vară se apropie, dar şi în divertisment.  În ansamblu, comerţul electronic îşi va menţine tendinţa de creştere până la finalul anului, comparativ cu 2009, a afirmat  Carmen Sebe.

Despre GECAD ePayment International

GECAD ePayment este integrator de soluţii pentru comerţ electronic, lider pe piaţa românească de sisteme de plăţi online. Compania dezvoltă şi deţine în prezent trei soluţii proprietare – ePayment®, Avangate® şi ARMS. ePayment® este dedicat exclusiv pieţei interne, tuturor persoanelor juridice care au o afacere comercială online; Avangate® şi ARMS se adresează atât pieţei interne cât şi celei internaţionale de distribuţie electronică de software.

ePayment® şi Avangate® sunt mărci înregistrate GECAD ePayment International SRL şi respectiv Avangate B.V.

Mai multe informaţii: www.epayment.ro, www.avangate.com   

Despre RomCard

RomCard SA, ca procesor de tranzacţii cu carduri în România, a implementat cu succes tehnologia 3DSecure integrând-o în sistemul său de procesare. Bazat pe o soluţie proprie, RomCard SA oferă la cheie serviciile pentru „Verified by VISA” şi „MasterCard SecureCode” pentru tranzacţii sigure prin Internet folosind cardurile bancare. Proiectul 3D Secure a fost început de RomCard SA în septembrie 2003 şi finalizat în martie 2004 când s-au terminat cu succes toate certificările cu VISA şi MasterCard. Până în prezent, RomCard SA a certificat 5 bănci pentru acceptare 3D Secure (inclusiv circa 150 de comercianţi virtuali) şi 8 bănci pentru emitere. În momentul actual, sistemul 3D Secure instalat la RomCard constituie platforma tehnică în baza careia se derulează toate tranzacţiile de e-commerce securizat din România.

Mai multe informatii: www.romcard.ro

Sursa: GECAD ePayment International