Charisma Warehouse Management are noi funcţionalităţi

TotalSoft anunţă extinderea facilităţilor sistemul de Warehouse Management dedicat optimizării activităţilor specifice depozitelor. Noile facilităţi asigură automatizarea întregului flux din cadrul unui depozit începând cu recepţia, livrarea, inventarierea şi până la depozitarea şi transferul mărfii între depozite.
 
Charisma Warehouse Management se adresează în special companiilor din segmentul distribuţie şi retail, venind în întâmpinarea acestora cu o gamă largă de noi funcţionalităţi precum analize de volumetrie, traseu logistic de preluare a mărfii, predicţii de vânzări care permit pregătirea din timp a loturilor de livrat, replenishment automat sau operarea ieşirilor din depozit folosind o metodă configurabilă, inclusiv FEFO (First Expired – First Output).
 
Toate funcţionalităţile care adresează problemele de recepţie, depozitare şi livrare a mărfii pot fi accesate utilizând dispozitive mobile, opţiune care permite operarea inventarului, a intrărilor/ieşirilor de marfă prin scanarea codurilor de bare din orice punct al depozitului.
 
Rezultatele imediate ale implementării unui astfel de sistem se traduc prin creşterea capacităţii de stocare datorită optimizării spaţiului din depozit, minimizarea pierderilor de marfă datorate expirării produselor din stoc, livrarea mărfii într-un timp şi cost optim, creşterea acurateţii informaţiilor despre depozitele administrate, eficientizarea fluxului de materiale, creşterea productivităţii şi reducerea costurilor cu operatorii din depozit, aceastea fiind de altfel cele mai mari provocări ale distribuitorilor şi retailerilor.

Sursa: TotalSoft preluat de Agora

Etichete: