BitDefender lansează soluţia Antivirus 2011 pentru Mac OS X

BitDefender®, liderul pieţei locale de securitate, anunţă lansarea celei mai recente versiuni a soluţiei BitDefender Antivirus 2011 pentru Mac, concepută special pentru cei care folosesc sistemul de operare Mac OS X. Noul produs asigură protecţie proactivă împotriva atacurilor de tip malware şi încorporează tehnologia superioară antiphishing.

Phishing-ul este una dintre cele mai des întâlnite ameninţări cu care se confruntă utilizatorii de Mac OS X, pe lângă numărul în continuă creştere de vulnerabilităţi din sistemul de operare şi aplicaţiile dezvoltate de terţi. În fiecare an, BitDefender identifică sute de mii de pagini de phishing care afectează deopotrivă utilizatorii de Mac şi Windows. Pe lângă acestea, atât utilizatorii casnici, cât şi companiile mici folosesc atât sisteme PC cât şi Mac OS X, iar BitDefender Antivirus for Mac oferă protecţie chiar şi reţele multi-platformă. 

Odată cu creşterea cotei de piaţă a sistemelor Mac OS X, vedem tot mai multe ameninţări specifice calculatoarelor Mac. Un alt lucru important de ştiut este că atacurile de phishing pot sustrage informaţii confidenţiale indiferent de sistemul de operare folosit,”, a declarat Catalin Coşoi, Head of Online Threats al BitDefender. „Noua versiune a produsului BitDefender Antivirus for Mac oferă protecţia necesară pentru eliminarea celor mai noi ameninţări informatice care vizează deopotrivă utilizatorii casnici, cât şi companiile”, a continuat acesta.

Datorită tehnologiei de scanare inteligentă,  BitDefender Antivirus for Mac nu încetineşte performanţele calculatorului, reduce consumul de memorie şi are un impact minim asupra vitezei calculatorului. Uşor de folosit, produsul permite utilizatorilor să planifice sesiunile de scanare după cum doresc şi include o zonă specială „safe zone” care blochează fişiere suspecte. Utilizatorii beneficiază de suport tehnic 24/7.

BitDefender Antivirus for Mac este disponibil în magazinul online www.bitdefender.ro la preţul de 20 EUR + TVA pentru 1 utilizator 1 an, respectiv 30 EUR + TVA pentru 3 utilizatori 1 an.

Pentru informaţii actuale despre cele mai noi ameninţări virtuale, înregistraţi-vă aici la fluxul RSS BitDefender. Pentru a afla mai multe despre produsele BitDefender pentru sistemele Mac, vizitaţi pagina:  http://www.bitdefender.com/solutions/antivirus-for-Mac.html.

Despre BitDefender®

BitDefender este producătorul uneia dintre cele mai performante soluţii de securitate a datelor atestate pe plan internaţional de către instituţii independente de specialitate. Motoarele BitDefender care stau la baza produsului sunt unele dintre cele mai puternice din lume şi folosesc tehnologie euristică.  Gama de produse BitDefender 2011 include o tehnologie inovatoare, Active Virus Control, care monitorizează, în timp real, toate aplicaţiile active şi le blochează pe cele cu comportament suspect. Astfel este asigurată protecţia utilizatorilor în timp real împotriva viruşilor noi şi a variantelor de virusi încă necunoscute, oferindu-le posibilitatea unei experienţe digitale în deplină siguranţă. Utilizatorii BitDefender beneficiază de suport tehnic gratuit în limba română 24/7.  Produsele sunt disponibile în România prin distribuitorii autorizaţi Agis Computer, Aline Distribution, Asesoft Distribution, RHS Distribution, Scop Computers, precum şi în următoarele lanţuri retail cu acoperire naţională Altex, Auchan, Carrefour, Depozitul de Calculatoare, Domo, Media Galaxy, Metro, Real, Selgros sau magazinele de comerţ electronic cum ar fi BWM MediaSoft, Cel, Emag, Evomag, Orange, PC Garage.

Sursa: BitDefender

Etichete: