Banca Transilvania alege Oracle FLEXCUBE

Oracle a anunţat că Banca Transilvania a ales Oracle FLEXCUBE Universal Banking pentru sistemul său de core-banking, în vederea susţinerii creşterii operaţionale de două cifre pe an a  BT, odată cu menţinerea profitabilităţii.

Banca Transilvania este una dintre cele mai mari cinci bănci din România, cu activitate grupată pe patru linii principale de afaceri: retail, IMM-uri, corporate şi divizia pentru medici, iar soluţia FLEXCUBE de la Oracle va susţine, prin performanţa sa, toate aceste direcţii de dezvoltare ale BT.
                       
Oracle FLEXCUBE Universal Banking va susţine Banca Transilvania inclusiv în ceea ce priveşte riscurile, conformitatea şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor în relaţia cu BT.
                       
Anterior, Banca Transilvania utiliza o altă soluţie informatică performantă, dar a explorat alternative, astfel că a luat decizia de a semna un contract cu Oracle FLEXCUBE, bazându-se pe parteneriatul de succes pe care îl are deja cu compania Oracle: BT este prima instituţie bancară din lume care a utilizat Exadata Database Machine, Version 2, dar şi Oracle Financials Hub, oferite de Oracle.
                  
Cu 1,5 milioane de clienţi activi, 6 milioane de conturi şi peste 500 de sucursale şi agenţii, Banca Transilvania este în continuă creştere, iar Oracle FLEXCUBE îi va permite să gestioneze această dezvoltare şi să funcţioneze ca un sistem perfect integrat, dar şi să îşi crească oferta, prin diversificarea operaţiunilor prin canale electronice.
                        
Banca Transilvania va putea astfel să îşi consolideze poziţia şi să îşi sporească avantajul pe piaţa tot mai competitivă din România, datorită capacităţii Oracle FLEXCUBE de a permite lansarea mai rapidă de produse şi servicii inovatoare.
                            
Firma locală Trend Import-Export SRL, membru de nivel gold al Oracle PartnerNetwork (OPN), a avut un rol esenţial în colaborarea Oracle cu Banca Transilvania, pentru selectarea FLEXCUBE, pornind şi de la relaţiile de succes anterioare, în procesul de implementare a Oracle Exadata Machine  V2.
                   
Implementarea sistemului Oracle FLEXCUBE înseamnă pentru Banca Transilvania o investiţie în tehnologia de vârf, care ne permite să valorificăm – şi de acum încolo – potenţialul nostru de creştere, odată cu extinderea capacităţii BT de a lansa rapid produse şi servicii pentru clienţi. Banca Transilvania căuta o soluţie bancară integrată, bazată pe tehnologii noi, care să ne poată susţine creşterea în anii care urmează. Oracle FLEXCUBE s-a încadrat în cerinţele noastre, oferind o soluţie avantajoasă şi o expertiză foarte bună inclusiv datorită parteneriatului cu Trend Export-Import”, a spus Robert Rekkers, CEO Banca Transilvania. 
                    
Frank Brienzi, Senior Vice President şi General Manager, Oracle Financial Services Global Business Unit, a declarat: „Este un lucru extraordinar că Banca Transilvania, din România, a ales să îşi consolideze relaţia deja puternică cu Oracle, transferându-şi platforma de core-banking pe Oracle FLEXCUBE. Într-o perioadă în care instituţiile financiare din Europa şi din lume se confruntă cu noi realităţi economice şi schimbări de natură reglementară, se pune tot mai mult accentul pe datele confidenţiale ale clientului, diferenţierea faţă de concurenţă, eficienţa costurilor şi conformitate. Prin implementarea Oracle FLEXCUBE, Banca Transilvania preia conducerea în depăşirea acestor provocări, cu un nou sistem bancar integrat şi flexibil. Suntem mândri să lucrăm cu un partener local din România, Trend Import-Export, care permite companiei Oracle să ofere suport continuu Băncii Transilvania, astfel încât aceasta să fie cu un pas înaintea concurenţei şi să le ofere servicii superioare clienţilor săi”.
                         
Sursa: Oracle preluat de Agora
Etichete: