AnytimeCRM 5.0 – o soluţie orientată către utilizatorul final

Bucureşti, 17 Octombrie 2011: Advantage Software Factory, unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business din România,  lansează AnytimeCRM 5.0, cea mai nouă versiune a sistemului integrat pentru managementul relaţiilor cu clienţii. Această versiune a fost dezvoltată din dorinţa de a îmbunătăţi experienţa utilizatorului, având ca beneficii creşterea ratei de acceptanţă a aplicaţiei şi mărirea productivităţii utilizatorilor finali.

“În urma experienţei acumulate am observat că mare parte din companiile ce au iniţiativa de cumpărare îşi exprimă îngrijorarea privind rata de acceptanţă a sistemelor CRM în rândul utilizatorilor. În implementările de CRM, pe lângă adaptarea aplicaţiei la modul de lucru al clientului, interfaţa şi uşurinţa folosirii acesteia joacă un rol important în creşterea gradului de utilizare. AnytimeCRM 5.0 elimină aceste temeri” a explicat Smaranda Pricope, AnytimeCRM Sales Manager la Advantage Software Factory.

Noua versiune AnytimeCRM vine în sprijinul activităţilor zilnice ale utilizatorului cu functionalităţi ca: sincronizarea  cu Google Calendar, căutare globală la nivel de aplicaţie, raportarea grafică facilă prin integrarea cu NextReports, optimizarea ergonomiei ecranelor şi integrarea unor noi canale de comunicare cu clientul (servicii de instant messaging şi social media). Aceste funcţionalităţi permit utilizatorului final să-şi personalizeze modul de lucru cu aplicaţia în funcţie de preferinţe.

“Am urmărit să dezvoltăm un produs simplu de utilizat, rapid de implementat şi foarte accesibil utilizatorilor” a declarat Ştefan Păun, General Manager la Advantage Software Factory.
În plus, până la sfârşitul anului 2011, odată cu achiziţionarea sistemului AnytimeCRM 5.0, clienţii beneficiază de licenţiere gratuită pentru suita NextReports

Randamentul unui sistem de tip CRM este dat de rata de acceptanţă a acestuia, iar noua versiune AnytimeCRM 5.0 motivează angajaţii să îl folosească datorită funcţionalităţilor noi şi a interfeţei intuitive ce se adaptează perfect stilului lor de lucru” a încheiat Smaranda Pricope, AnytimeCRM Sales Manager la Advantage Software Factory.

Noua versiune aduce un număr de peste 20 funcţionalităţi noi sau îmbunătăţite.
Pentru a le afla vă invităm să vizitaţi www.anytimecrm.ro sau să solicitaţi un workshop personalizat în care descoperiţi cum AnytimeCRM vă poate ajuta să coordonaţi activităţile de vânzări şi suport pentru atingerea obiectivelor companiei dumneavoastră.

SURSA: Advantage Software Factory