15 ani de Transart şi realizări importante în 2011

Transart a aniversat la începutul lunii februarie 15 ani de evoluţie şi realizări pe piaţa de business software din România. Compania anunţă o creştere de 10,5% a cifrei de afaceri în 2011, comparativ cu anul anterior.

Transart este lider de piaţă pe segmentul soluţiilor mobile din gama SFA (Sales Force Automation), soluţii cu care se adresează atât producătorilor cât şi distribuitorilor din FMCG, industria farmaceutică sau din orice domeniu în care producătorul dispune de forţă proprie, care desfăşoară activitate de teren. Mai mult, Transart este unul dintre principalii furnizori de soluţii software complete ERP + SFA + WMS + BI, pentru companiile medii/mici care desfăşoară activităţi de import, comerţ şi distribuţie, soluţii optimizate din perspectiva raportului preţ/beneficii oferite.
„Creşterea Transart în 2011 este axată în principal pe fructificarea unor colaborări cu o serie de clienţi reprezentativi, cu care am demarat sau continuat o serie de proiecte de mai mare anvergură pentru piaţa externă, în principal pe zona de SFA şi proiecte de Business Intelligence. Pe piaţa locală am încercat să mişcăm noi lucrurile: am apelat la promoţii şi am devenit mai flexibili în ce priveşte furnizarea aplicaţiilor Transart în rate sau în regim SaaS (Software as a Service) – model bazat pe închirierea aplicaţiilor şi plata lunară a serviciilor consumate, devenind astfel mai accesibili din punct de vedere financiar”, a declarat Marius Iurian, Managing Partner Transart.
Deşi piaţa din România a avut o dinamică mai redusă, anul 2011 a adăugat în portofoliul Transart 157 de clienţi noi, companii româneşti care au ales cel puţin una dintre aplicaţiile Transart din gama ERP sau SFA.
2011, anul „Business Intelligence” pentru Transart – 80% creştere
Din perspectiva dezvoltării liniilor de business Transart, anul 2011 a fost benefic pentru divizia de Business Intelligence (BI), divizie pe care s-a înregistrat o creştere de 80%, fiind contractate şi demarate mai multe proiecte importante pe platforma Microsoft BI: SQL Server & Sharepoint la clienţi importanţi precum Heineken România sau Kraft Foods, la acesta din urmă cu mai multe proiecte distincte în Turcia, Bulgaria, România, plus un proiect regional.
Două produse noi în 2011: BI Adviser şi CCM Suite
Pentru clienţii care utilizează una din aplicaţiile din gama ERP (B-ORG ERP şi Neomanager 7), Transart a dezvoltat şi lansat pe piaţă BI Adviser. Este vorba despre un produs „de serie” din categoria Business Intelligence, bazat pe tehnologia inovativă QlikView, accesibil ca preţ în comparaţie cu proiectele clasice din zona de BI, însă cu o durată de implementare sensibil redusă.
Pe lângă BI Adviser, Transart a mai dezvoltat un produs complet nou, lansat în 2011 pe piaţa italiană prin intermediul partenerului DSM Group. Acesta se numeşte CCM Suite – Customer & Channel Management şi este adresat în principal producătorilor din FMCG care lucrează direct cu Key Accounts (gen Carrefour, Auchan, Cora etc). În esenţă este vorba de un instrument planificare strategică care oferă suport operaţional pentru departamentele de Trade-Marketing: suport în planificarea şi monitorizarea execuţiei planurilor de business cu fiecare KA în parte.
2011 – anul „pieţelor externe”
În 2011 două divizii Transart au contribuit la extinderea prezenţei companiei pe pieţele externe: divizia de soluţii mobile HERMES şi divizia de Business Intelligence. Până în 2010, doar cu produsul HERMES SFA, Transart era prezentă în opt ţări: Croaţia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Cehia, Ucraina şi Rusia, ultimele două în 2010. În 2011 au apărut suplimentar oportunităţi în zona de BI care au completat ofensiva HERMES SFA în ţările din regiune. Astfel, în 2011 s-au adăugat trei noi teritorii/ţări: Bosnia – cu HERMES SFA la filiala StarBev, Slovenia – cu HERMES SFA la Kraft Foods EAM – East Adriatic Market) şi Turcia – cu un proiect de Business Intelligence pentru Kraft Foods Turcia.
„Având setat cel mai important obiectiv intern al Transart – creşterea continuă a nivelului de satisfacţie al clienţilor, rezultatele obţinute în 2011 au la bază efortul şi implicarea oamenilor Transart – cea mai de preţ resursă a noastră. Suntem conştienţi că doar printr-o implicare activă a întregii echipe Transart, asigurând un nivel ridicat de calitate şi un randament sporit al fiecărui membru al echipei, în tot ceea ce întreprindem – ca produse şi servicii livrate clienţilor, putem anticipa şi soluţiona nevoile clienţilor noştri”,  a mai declarat Marius Iurian.
Sursa: Transart