Tinerii din Europa solicită sprijinul autorităţilor şi companiilor din domeniul IT pentru combaterea pericolelor din mediul online

În perioada 1 – 7 iulie, Organizaţia  Salvaţi Copiii România, coordonatorul naţional al programului  Sigur.info, cu suportul  Comisiei Europene si al reţelei INSAFE, au organizat a treia ediţie consecutivă a Şcolii de Vară Europene dedicată siguranţei pe Internet. La eveniment au participat 36 de copii şi tineri din opt ţări, cu vârste cuprinse între 12-19 ani, implicaţi în promovarea siguranței online la nivel național și european. 

Rata de absorbție a fondurilor europene este îngrijorătoare

”Fondurile Europene în Europa Centrală și de Est – Raport privind progresul înregistrat în 2011” a fost realizat de Divizia de Consultanță în Fonduri europene și Sector Public, pe baza informațiilor primite din partea autorităților de către birourile KPMG din Europa Centrală și de Est (ECE).

Pierre Audoin Consultants: Piața IT din România se îndreaptă către o scadere importantă în 2012

Cu un cumul de factori politici, economici, financiari, precum și cei legați de cultura managerială și educație cu privire la utilizarea tehnologiei informației, România se află în 2012 în pragul unei scăderi abrupte a pieței de software și servicii IT. Pierre Audoin Consultants (PAC) avertizează că, din punct de vedere politic, România are în acest moment o situație care nu doar blochează noile proiecte și inițiative cu privire la adoptarea accelerată a soluțiilor informatice în administrația publică locală și centrală, dar se confruntă și cu un vid în ceea ce privește luarea deciziilor: nimeni sau aproape nimeni nu mai este interesat și dispus să riște să semneze alocări de proiecte IT, chiar dacă, unele din ele, au parcurs deja etapele normale și n-ar mai exista temeiuri legale de amânare a semnării contractelor.

Studiu ITC: „Industria TI&C 2010-2011. Sfârşitul crizei?”

Atenuarea contracţiei în telecomunicaţii (-23% faţă de 2008), reluarea creşterii şi recuperarea reducerilor în software şi servicii (+4% faţă de 2008) şi creştere puternică dar cu perspective negative în producţia şi exportul de hardware şi electronică (+110% faţă de 2008). Anii 2010 şi 2011 au readus industria IT&C românească pe o traiectorie pozitivă, cu evoluţii puternic ascendente în sectoarele IT (Software şi servicii şi Hardware şi electronică) şi cu o atenuare considerabilă a contracţiei în Telecomunicaţii.

PayU: Piața de turism online crește cu peste 30%

În primele 5 luni ale anului 2012, agențiile de turism și-au majorat vânzările cu plata online cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor din sistemul PayU care analizează evoluția a aproape 170 de agenții de turism care își dezvoltă afacerile în mediul online și utilizează soluția PayU.

Deschiderea resurselor publice de date şi discutarea Mecanismului Conectarea Europei pe agenda Consiliului UE

n data de 8 iunie 2012 au avut loc la Luxemburg lucrările Consiliului TTE – componenta Telecomunicaţii şi Societate Informaţională. Au fost organizate două schimburi de opinii pe marginea propunerii de directivă de modificare a directivei 2003/98/CE privind reutilizarea informaţiilor din sectorul public şi a propunerii de regulament privind o serie de orientări pentru reţelele de telecomunicaţii transeuropene şi de abrogare a Deciziei 1336/97/CE.

Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a participat la Consiliul TTE de la Luxembourg

Ministrul Dan Nica participă vineri, 8 iunie 2012, la lucrările Consiliului TTE – componenta telecomunicaţii şi societate informaţională – care vor avea loc la Luxembourg. Dezbaterile la care ia parte demnitarul român sunt deosebit de importante deoarece pun în centrul atenţiei consumatorii şi întreprinderile.

Neutralitatea internetului – dezbaterea începe şi în România

Reprezentanţi ai companiilor de comunicaţii, ai autorităţilor de reglementare, ai consumatorilor şi organizaţiilor care protejează drepturile civile au analizat marţi, 5 iunie 2012, în cadrul dezbaterii publice cu tema Neutralitatea reţelelor şi sustenabilitatea internetului, organizată de ANCOM şi ApTI, provocările şi problemele ridicate de dorinţa comună de a menţine neutralitatea internetului, în condiţiile creşterii fără precedent a traficului din reţele.

Mai mult de jumătate din companiile europene nu îşi securizează infrastructura IT virtuală

Un studiu realizat de compania O+K Research în luna martie 2012 dezvăluie faptul că peste jumătate din business-urile europene, care au adoptat sau urmează să adopte o tehnologie de virtualizare, nu au nicio intenţie să implementeze o soluţie de securitate creată special pentru astfel de medii.

Smart Energy Solutions for Romanian Future

IDG Romania în parteneriat cu Kapsch România au deosebita plăcere să vă invite la prima Conferință Națională dedicată Smart Grid, un domeniu esențial al energiei de care depinde în bună măsură viitorul nostru al tuturor. Conferința “Smart Energy Solutions for Romanian Future” va avea loc pe data de 7 iunie, cu începere de la orele 9.30 la World Trade Center București, și are ca parteneri companii importante internaționale atât din zona de IT&C, cât și din zona de energie (productie și distribuție) care, împreună cu autoritățile locale și cu factorii de decizie vor dezbate pentru o zi soluțiile, etapele și aspectele legislative (inclusiv normele europene) pentru implementarea Smart Grid în România.