MCSI: Întrevederea ministrului Valerian Vreme cu preşedintele Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme a avut astăzi, 3 mai 2011, o întrevedere cu Preşedintele Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est, Don Grantham.

În cadrul reuniunii ministrul Valerian Vreme a discutat cu domnul Grantham despre posibilitatea implementării cloud computing-ului la nivelul administraţiei publice din România.
                  
“La nivel naţional, mediul şi cadrul de implementare a tehnologiei de cloud computing sunt foarte bine conturate, iar succesul implementării tehnologiei va fi dat şi de existenţa unei infrastructuri de comunicaţii electronice performante”, a precizat domnul Valerian Vreme.
                        
Cu această ocazie, ministrul MCSI l-a informat pe preşedintele Microsoft cu privire la proiectele majore ale ministerului, printre care facturarea electronica, arhivarea electronică şi managementul identităţii electronice. Totodată, Ministrul Comunicaţiilor a prezentat şi oportunităţile oferite de noul cadru legislativ din România, în special cele referitoare la Parteneriatul Public Privat. În acest sens, domnul Valerian Vreme a solicitat reprezentanţilor Microsoft analizarea acestor oportunităţi şi eventual, înaintarea unor propuneri de proiecte.
 
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) este instituția care are rolul de a realiza politica Guvernului în sectoarele comunicațiilor electronice și audiovizuale, serviciilor poștale, tehnologiei informației și în domeniul serviciilor societății informaționale și ale societății bazate pe cunoaștere din România. Pentru mai multe detalii despre activitatea MCSI vizitați www.mcsi.ro
                       
Sursa: MCSI
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *