MCSI: Licitaţiile electronice prin SEAP au crescut de 17 ori faţă de primul trimestru din 2010

Numărul licitaţiilor atribuite prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), înregistrat până la data de 31 august, 2010, este de 17,3 ori mai mare faţă de numărul procedurilor atribuite în primul trimestru al acestui an (conform barometrului realizat periodic de către Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională).

Continuând trendul crescător, până în martie au fost atribuite 983 de proceduri, numărul acestora ajungând la 17.009 la data de 31 august, anul curent. Valoarea acestora este de 7,4 miliarde de lei, în comparaţie cu primul trimestru din 2010, cand valoarea contractelor licitate se ridica la 75,6 milioane de lei.

Precizăm că, de la începutul anului până în prezent s-au economisit, prin intermediul SEAP, 1,412 miliarde de lei, rata de economisire fiind astfel de 16%.
Numărul entităţilor înregistrate în sistem până la data de 31 august, anul curent, este de 40.128 (11.987 autorităţi contractante şi 28.141 ofertanţi), reprezentând o creştere de 14% faţă de primul trimestru din 2010, când valoarea totată a înregistraţilor a fost de 35.086 (11.648 autorităţi contractante şi 23.438 ofertanţi).

Pentru informaţii complete, vă invităm să consultaţi ştirea pe situl MCSI.

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *