Inovație în PR: „PR as a Service”

NNC Services, companie românească de consultanţă în marketing şi management, lansează, în premieră pe piaţa românească, serviciile de „PR as a Service”. Acestea se adresează în primul rând agenţiilor de publicitate full-service, web, creaţie sau comunicare, de orice dimensiuni, care au astfel posibilitatea de a reduce costurile de PR cu peste 50%. Un target secundar al noilor servicii este reprezentat de clienţii finali, mai ales companii medii şi mici care îşi pot permite astfel servicii de calitate, rapid şi eficient.

Crearea „PR as a Service” vine ca răspuns la frecventele solicitări pe care le primesc agenţiile din partea clienţilor de a oferi elemente specifice de PR, spre deosebire de contractele costisitoare şi angajante care nu sunt mereu eficiente de ambele părţi. Mai mult, acest mod de a aborda serviciile de PR reprezintă o noutate şi la nivel mondial, putând fi considerat o consecinţă a nevoilor de reducere a costurilor, pe fondul situaţiei economice dificile.

Realizarea internă a serviciilor de PR presupune alocarea unui om specializat sau chiar a unei echipe, dar şi costuri adiţionale precum taxe sau cheltuieli cu personalul. Cu astfel de costuri, multe companii renunţă la serviciile de PR, o decizie greşită pentru performanţa companiei. Prin alegerea „PR as a Service”, costurile de PR sunt reduse cu peste 50%, fără a afecta calitatea serviciilor, dar şi fără contracte solicitante şi costuri ascunse.  

„Am observat această tendinţă a clienţilor de a solicita agenţiilor elemente specifice de PR. Un comunicat de presă, un raport de monitorizare media, conţinut pentru un website sau pentru o broşură. Tocmai de aceea, NNC vine în întâmpinarea acestor agenţii care doresc să subcontracteze serviciile punctual pentru eficientizarea procesului, dar mai ales a costului aferent producerii, distribuirii şi monitorizării acestor elemente de presă. Avem experienţa şi specialiştii pentru a oferi cele mai bune servicii de PR la cerere, la preţuri competitive pentru piaţa locală”, declară Loredana Niculae, Managing Partner NNC Services.

Agenţiile pot solicita serviciile de Relaţii Publice atât sub formă de pachete, cât şi ca elemente individuale, în funcţie de solicitările clientului.

Mai mult, serviciile de „PR la Cerere” pot fi furnizate şi companiilor care doresc punctual anumite elemente de PR. Specialiştii NNC Services se transformă în echipa virtuală de PR a companiei, dar fără a fi necesar un contract pe termen lung sau un angajament costisitor din partea clientului. Astfel, orice companie, de orice dimensiune, îşi poate permite scrierea, trimiterea şi monitorizarea unui comunicat de presă, de exemplu, lucru care, până în prezent, era disponibil doar în cadrul unor contracte pe termen lung, stufoase şi costisitoare şi, de cele mai mute ori, neadaptate la dimensiunea şi la necesităţile companiei-client.

NNC Services propune o abordare pragmatică a serviciilor de PR, bazată pe experienţa sa în consultanţa de marketing, management şi vânzări. Compania este specializată în servicii de comunicare pentru companii B2B. Datorită acestei specializări, principalul beneficiu câştigat de companiile care aleg serviciile de “PR la Cerere” oferite de NNC este obţinerea de rezultate concrete cu investiţii reduse.

Sursa: NNC Services

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *