GoTech World va avea loc la București în perioada 2-3 octombrie, la Romexpo

GoTech World (cunoscut anterior ca Internet & Mobile World), cel mai amplu eveniment de business din regiune s-a reinventat printr-un amplu proces de rebranding, devenind un manifesto al digitalizării adresat întregului ecosistem business din Europa Centrală și de Est.

GoTech World este locul unde profesioniștii din România și din regiune pot găsi mixul digital perfect pentru nevoile lor de business. Evenimentul oferă acces la sute de soluții tech B2B, insight-uri relevante și aplicabile de la experți pe diferite arii digitale și o semnificativă oportunitate de networking și creare de conexiuni.

Cea de-a 8-a ediție a evenimentului, care are loc în această toamnă (2-3 octombrie) la Romexpo, include o zonă expozițională de 7194 m2 unde vor fi prezentate soluții digitale B2B și 7 scene dedicate pe care vor urca experți internaționali și locali: Main Stage, IT Ops Stage, Digital & E-commerce Stage cât și scenele PRO: MarTech Stage, Security Stage, Java Stage și .NET Stage.

Evenimentul așteaptă în această toamnă peste 10.000 de profesioniști. Zona expozițională este împărțită în funcție de zone specifice de interes pentru diverse nevoi ale companiilor, precum: Digital & E-Commerce, Developers, Business Software & Cloud, Infrastructure & Information Security, Devices & Internet of Things sau Tech Startups.

Agenda evenimentului poate fi consultată aici. Membrii ANIS care doresc să participe au posibilitatea de a achiziționa bilete PRO cu reducere de 25% și bilete Digital Architect cu reducere de 15%. Pentru a primi codul de discount, contactați-ne la adresa office@anis.ro!