Eveniment Agora: IT Security Solutions

Agora Group vă invită joi, 7 aprilie la evenimentul ” IT Security Solutions” care va avea loc la Hotel Intercontinental, sala Ronda.

Încă de la început o soluţie de securitate atent gândită, planificată şi bugetată are darul de a genera profituri. Astfel, pe lângă factorii de bază ce determină decizia de achiziţie, anume costul, calitatea şi funcţionalitatea, în ecuaţie au început să apară, în sfârşit, şi factori suplimentari.

Printre aceştia, mai ales în organizaţiile de mari dimensiuni, se includ numărul de resurse umane implicate pentru întreţinerea soluţiei, numărul de ore/persoană necesare pentru implementarea, menţinerea şi intervenţia în caz de incident, ş.a.m.d. Sunt factori care fac ca investiţia în securitatea IT să prevină pierderi, dar și să crească productivitatea, pentru ca angajaţii să se poată concentra mai bine la obiectul de activitate al afacerii. Şi astfel, investiţia în securitatea IT devine profitabilă.

Conferinţa Agora dedicată soluţiilor de securitate IT aduce în faţa audienţei câţiva din cei mai importanţi furnizori din domeniu, cu scopul declarat de a ajuta la luarea unor decizii de achiziţie care să contribuie decisiv la schimbarea perspectivei legate de soluţiile de securitate, de la cheltuieli necesare de protecţie, la investiţii generatoare de eficienţă a afacerii.

Pentru a participa la conferința vă invităm să vă creați un cont de membru pe site-ul nostru www.agora.ro și să achitați prin SMS taxa de participare astfel:
3 euro – pentru înregistrare până la data de 31 martie 2011, inclusiv;
5 euro – pentru înregistrare în perioada 1 – 5 aprilie;
7 euro – pentru înregistrare în preziua evenimentului și în ziua evenimentului

Taxa de participare include materiale evenimentului, posibilitatea de a participa în sala de conferință la prezentări și de a pune întrebări prezentatorilor, pauza de cafea, masa de prânz.

Detalii găsiți pe www.agora.ro/conferinte, la email conferinte[at]agora.ro, telefon 021.330.92.82, persoană de contact: Marina Enache.