Evenimente ANIS


180 de profesionişti din 14 ţări au participat la SEETEST 2014

Cea de a treia ediţie a conferinţei de testare de software din Europa de Sud-Est a avut loc săptămâna trecută la Bucureşti. Organizat de South East European Testing Board în colaborare cu ANIS şi Quality House, evenimentul a adus împreună peste 180 de profesionişti din domeniul testării de software din 14 ţări şi unii dintre cei mai apreciaţi experţi în domeniu la nivel mondial.

Rex Black, unul dintre cei mai cunoscuti autori în domeniul testarii software, participă la SEETEST 2014

Rex Black, Preşedintele RBCS, antreprenor și autor recunoscut în domeniul testării software, cu peste 30 de ani de experiență în industriile de software, hardware și testare de sisteme în Statele Unite va deschide cea de a doua zi a SEETEST 2014 cu un discurs despre profesia de tester în 2015 şi în anii care vor urma.

ANIS Business Meetings: Evenimente internationale de promovare, 2 septembrie

Vă invităm la prima întâlnire de toamnă din ciclul ANIS Business Meetings, cu tema “Evenimente internaționale de promovare”, marți, 2 septembrie, ora 14.00. Evenimentul se va desfășura prin intermediul Google Hangouts, pentru a permite participarea la discuție și companiilor care nu sunt în București.

SEETEST 2014, 25-26 septembrie, Bucureşti

Pe 25 şi 26 septembrie, Hotel Crowne Plaza găzduieşte cea de a treia ediţie a Conferinţei de testare de software din Europa de Sud-Est – SEETEST 2014, organizată de South East European Testing Board în colaborare cu ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii şi Quality House.

ANIS Business Meetings – Cluj Napoca, 26 iunie, ora 16:00

Pe 26 iunie, în Cluj Napoca, vă invităm la o nouă întâlnire din ciclul ANIS Business Meetings, pentru a discuta despre proiectele ANIS și activitățile noastre în perioada următoare. Invitația se adresează în special membrilor ANIS din Cluj Napoca și din regiune, dar orice reprezentant al unei companii membru ANIS este binevenit să participe la discuție.

Invitatie ANIS Business Meetings | Evenimente internationale de promovare, 11 iunie, ora 17:30

Va invitam la o noua intalnire din ciclul ANIS Business Meetings, cu tema “Evenimente internationale de promovare”, miercuri, 11 iunie, de la ora 17:30. Evenimentul are loc la sediul ANIS – Str. Nicolae Filipescu nr. 39-41, et. 1 – harta: http://goo.gl/maps/ujXvN ).

Updated: Call for papers pentru SEETEST 2014, 25-26 septembrie, Bucuresti

In 25 – 26 septembrie vom organiza la București, împreună cu South East European Testing Board și Quality House a 3-a ediție a South East European Software Testing Conference – SEETEST 2014 . Alături de SEETB, vă invităm ca, în funcție de interesul și expertiza companiei dvs.

Forum IT Romania – Austria, Viena, 4 iunie 2014

ANIS va organiza împreună cu Camera de Comerț Austriacă și cu ajutorul Biroului Economic al Ambasadei României in Viena evenimentul “Forum IT: Romania-Austria” in 4 iunie 2014 la Viena. Forumul face parte dintr-o misiune economică organizată de ANIS în Viena, la care vor participa următoarele companii românești: Accesa – www.accesa.eu Fortech – www.fortech.ro IT Six Global Services – www.itsix.com Lasting Software – www.lastingsoftware.com Renovatio IT Solutions – www.renovatio-solutions.ro Ropardo – www.ropardo.ro Total Soft – www.totalsoft.ro Agenda evenimentului constă în prezentări despre industria IT din cele 2 țări și prezentări ale companiilor, întâlniri 1 la 1 între companiile participante din ambele țări, precum și vizită la Cluster-ul IT din Viena.

Eveniment ANIS – „Conexiuni in cercetare – Legatura industriei IT cu invatamantul academic”

Va invitam la intalnirea informala cu tema “Conexiuni in cercetare – Legatura industriei IT cu invatamantul academic”. Evenimentul are loc in continuarea Adunarii generale ANIS, miercuri, 14 mai, incepand cu ora 17:30, la Hotel Intercontinental Bucuresti, Sala Opera (et. 2). Pentru confirmarea participarii la Adunarea Generala trimiteti un mail sau mesaj catre Ioana Constantin – ioana.constantin@anis.ro, 0742.077.203.

ANIS Business Meetings: HR în companiile de software, 15 aprilie

Marți, 15 aprilie, începând cu ora 17:00, ANIS vă invită să luați parte la o nouă întâlnire din ciclul ANIS Business Meetings, cu tema “HR în companiile de software”. Evenimentul are loc la Tech Hub – Str. Nicolae Filipescu nr. 39-41, et.