Comunicate de presă


SEETEST 2016: 220 profesioniști din 22 țări au participat la conferința de testare software

A 5-a ediție a conferinței de testare software din Europa de Sud-Est a avut loc în 15 si 16 septembrie, la Hotel Novotel în București. Organizat de SEETB în colaborare cu ANIS și Quality House, evenimentul a adus împreună 220 de profesioniști din domeniul testării software din 22 țări, alături de experți recunoscuți la nivel mondial.

O săptămână până la SEETEST 2016 – conferința regională de testare software

Peste o săptămână va avea loc cea de-a 5-a ediţie a conferinţei de testare software din Europa de Sud-Est – SEETEST 2016, organizată de către South East European Testing Board în colaborare cu ANIS şi Quality House.  Realizat pentru a doua oară în România, evenimentul va reuni pe durata a două zile – 15 și 16 septembrie, specialiști tehnici din comunitatea locală și internațională.

ANIS şi-a ales o nouă conducere: Teodor Blidăruş preia Preşedinţia Asociaţiei

ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a organizat ieri, 25 mai 2016, Adunarea Generală, ocazie cu care au fost prezentate rezultatele pe anul anterior și proiectele pe care şi le-a propus în anul curent. În urma alegerilor pentru desemnarea conducerii Asociației, noul Consiliul Director ANIS, ales pentru un mandat de 2 ani, este format din: Preşedinte: Teodor Blidăruş, Softelligence Vicepreședinți: Cătălina Dodu, ATOS IT Solutions and Services Sorin Găvănescu, IT Six Global Services Dan Gârlaşu, Oracle Romania Radu Georgescu, GECAD Group Alexandru Lăpuşan, ZITEC Marius Hanganu, Tremend Software Andrei Pitiş, Vector Watch Todi Pruteanu, Microsoft Romania Cu aproximativ 130 companii membre, ANIS reprezintă în egală măsură interesele actorilor prezenţi în piaţă, de la startup-uri la companii medii și companii multinaționale din sectorul de software şi servicii.

Studiu ANIS: Industria de software și servicii IT a depășit în 2015 valoarea de 3 miliarde de euro

ANIS lansează a 3-a ediție a raportului „Software și servicii IT în România 2016” Bucureşti, 19 mai 2016. Conform studiului “Software and IT Services in Romania” lansat de ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, cifra de afaceri a sectorului de software și servicii IT a crescut cu 21% în 2015 comparativ cu 2014, atingând 3,08 miliarde de euro.

MOSS 2016: peste 100 de specialiști open source la a 2-a ediție a conferinței dedicate tehnologiilor open source

Miercuri, 23 martie, peste 100 de pasionați de tehnologii open source au participat la cea de a2-a ediție a MOSS – Make Open Source Software, conferință organizată de ANIS. Intel Romania Software Development Center a fost partener principal al evenimentului, iar Microsoft Romania a sponsorizat zona de Cloud Solutions.

BYOD la MOSS 2016 – Internet of things, securitate și interacțiune

Dezvoltatorii de tehnologii open source sunt așteptați pe 23 martie cu propriile dispozitive pentru a învăța practic de la specialiști ultimele trenduri în domeniu ANIS va organiza a doua ediție a conferinței tehnice Make Open Source Software – MOSS 2016 în data de 23 martie la Hotel Novotel.

Mai sunt 3 zile de reduceri Early Bird la conferința MOSS 2016

ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii va organiza a doua ediție a conferinței Make Open Source Software – MOSS 2016 în data de 23 martie la Hotel Novotel. Evenimentul este deschis de Kris Buytaert, Consultant Linux & Open Source la Inuits.

Dezvoltatorii Open Source sunt așteptați la conferința MOSS 2016

Pe 23 martie pasionații de tehnologii open source se reunesc pentru noi prezentări și schimburi de experiență în cadrul unei conferințe tehnice dedicate  ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii va organiza pe 23 martie la București  a doua ediție a conferinţei Make Open Source Software – MOSS 2016, eveniment dedicat dezvoltatorilor de software open source.

ANIS a premiat industria de software și servicii IT

Gala ANIS celebrează proiecte și companii de succes din tehnologie ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a premiat pentru prima dată cele mai importante realizări ale industriei de tehnologie ale anului, în cadrul Galei ANIS din data de 28 ianuarie 2016, eveniment anual ce reunește comunitatea locală de software și servicii.

ANIS premiază industria de software și servicii IT

Termenul pentru depunerea candidaturilor a fost extins până pe 14 decembrie 2015 ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii va premia pentru prima dată de la înfiinţare cele mai importante proiecte și realizări ale industriei de software și servicii IT în anul 2015.