Continuă reorganizarea la nivelul instituţiilor din subordinea MCSI

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a prezentat ieri, 5 iulie, stadiul măsurilor de reorganizare şi modernizare a instituţiilor din subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Principalele subiecte abordate au fost următoarele:
1. Compania Romtelecom la care Statul Român deţine o participaţie de 45,99%;
2. Comasarea Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), Centrului Naţional „România Digitală” (CNRD) şi a Centrului Naţional de Supecomputing;
3. Reorganizarea şi modernizarea Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii (SNR).
 
Referitor la compania Romtelecom, ministrul Valerian Vreme a informat participanţii cu privire la deciziile care au fost luate în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu reprezentanţii OTE. În acest sens s-a stabilit un calendar comun pentru listarea pe bursă în 12 luni a titlurilor deţinute de statul român la Romtelecom, fuzionarea Cosmote cu Romtelecom, precum şi numirea lui Stefanos Theocharopoulos drept candidat comun la conducerea companiei Romtelecom.
                     
Pentru evaluarea beneficiilor procesului de fuziune şi listare la bursă vor fi angajaţi consultanţi independenţi, o bancă de investiţii de reputaţie internaţională, agreată de ambii acţionari, care va fi angajată până la 1.09.2011, precum şi o societate de avocaţi care va oferi consultanţă şi asistenţă juridică în scopul protejării intereselor legale ale acţionarilor Romtelecom şi Cosmote, care va fi angajată până la 1.08.2011. Consultanţii vor realiza un raport şi un plan de proiect până la data de 1 decembrie 2011.
                     
În ceea ce priveşte procesul de reorganizare şi modernizare a celor 3 instituţii din subordinea MCSI, ministrul Valerian Vreme a declarat că există un proiect de HG prin care Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, Centrul Naţional România Digitală şi Centrul Naţional de Supercomputing se vor comasa şi se va înfiinţa Centrul „România Digitală”.
                 
Centrul „România Digitală” se va ocupa de gestionarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Sistemului Naţional Electronic de Plată a Taxelor şi Impozitelor – Ghişeul.ro, Sistemului Electronic Naţional (SEN), Serviciului de Atribuire Electronică a Autorizaţiilor de Transport (SAET), Punctului de Contact Unic (PCU). Prin unirea celor trei centre se vor desfiinţa 6 posturi de conducere, va exista un singur preşedinte şi se vor reduce cheltuielile administrative, precum şi cheltuielile cu personalul.
                         
Referitor la Radiocom, ministrul comunicaţiilor a declarat că Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a înregistrat în primele cinci luni ale anului 2011 o creştere a volumului de vânzări faţă de aceeaşi perioadă din anul 2010. În vederea eficientizării companiei s-a urmărit reducerea cheltuielilor legate de personal, cheltuielilor legate de deplasări, precum şi reducerea sporurilor de responsabilitate şi complexitate, urmând a fi desfiinţate un număr de 450 de posturi.
                     
Unul dintre principalele obiective ale Radiocom este creşterea calităţii serviciilor de broadcasting pentru a permite difuzarea şi transportul radio şi TV în format în format digital T-DAB (Terrestrial Digital Audio Broadcasting) şi DVB-T (Terrestrial Digital Video Broadcasting).
                   
În prezent, Radiocom a lansat două proiecte pilot pentru transmisii digitale: unul pentru televiziune, DVB-T (Digital Video Broadcasting-Terrestrial), şi unul pentru radiodifuziune,T-DAB (Terrestrial-Digital Audio Broadcasting). Ambele proiecte fac parte din strategia de modernizare a rețelelor publice de radiodifuziune și televiziune.
Totodată, ministrul Valerian Vreme a precizat că pe 5 iulie au început procedurile de restructurare la Compania Naţională Poşta Română, anunţate pe data de 17.06.2011.
               
Sursa: MCSI
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *