CoNaCo (Consiliul Național pentru Competitivitate) a definit declarația de competitivitate a României 2020

În cadrul ședinței de vineri, 25 noiembrie 2011, membrii CoNaCo s-au reunit o zi întreagă pentru a construi împreună declarația de competitivitate a României 2020, în compania doamnei Herma Schmitz, trainer al Executive Coaching Group Inc., SUA, cu o experiență de peste 30 de ani în mobilizarea organizațiilor, comunităților și persoanelor din Statele Unite, Africa de Sud sau Europa.

Deși a fost cea mai lungă întâlnire a CoNaCo, de circa 8 ore, a constituit un excelent prilej pentru ca membrii să conștientizeze rolul implicării în acest proiect și contribuția pe care o aduc la viitorul României.

Atunci când liderii cresc, țările cresc și ele

Asumându-și rolul de lideri în crearea viitorului României, membrii CoNaCo au demonstrat viziune și energie în formularea declarației de competitivitate pentru România în anul 2020:

Declarația de competitivitate pentru România 2020

Declarăm că România este inima creativității Europei.

Ne angajăm să investim în educație, să stimulăm inovația și să fim competitivi.

Susținem promovarea valorii, leadership-ul responsabil și protejarea naturii, culturii și tradițiilor.

Promitem să fim uniți și să creăm un viitor pentru copiii noștrii, să oferim și să susținem condiții de viață atractive pentru toți și să fim între primele șapte economii competitive din Europa.

Joi, 8 decembrie 2011, membrii CoNaCo se reunesc pentru a aborda industria și inovarea, ca teme direct intercorelate cu obiectivul creșterii competitivității economiei românești.

De asemenea, în aceeași zi CoNaCo organizează un forum de dezbatere publică în parteneriat cu Microsoft cu privire la rolul tehnologiei informației în creșterea competitivității naționale în cadrul Academiei de Studii Economice, sala Aula Magna.

Toți cei care doresc să ni se alăture în acest demers de definire a interesului strategic al României competitive în anul 2020  sunt invitați să ne scrie pe forumul de dezbatere publică www.conaco.ro, deschis până la 31 decembrie 2011.

Vă invităm să construim inteligent competitivitatea economiei românești! Fără o fundamentare solidă a competitivității nu vom putea vorbi despre creșterea veniturilor și a standardului de viață al românilor!

SURSA: CoNaCo

Etichete: