PAC anunță fuziunea cu CXP formând liderul European în consultanță strategică și analiză de piață în domeniul aplicațiilor și serviciilor informatice

CXP, lider european în domeniul analizei aplicațiilor software și al consultanței în vederea adopției de software, anunță fuziunea cu Pierre Audoin Consultants (PAC), liderul pieței de market research și consultanță strategică pentru industria de software și servicii informatice din Europa.

Capitalizând cei 40 ani de experiență și având peste 140 angajați în opt țări (cu 17 birouri la nivel global), noul Grup devine liderul european în cercetare de piață și consultanță strategică în domeniul serviciilor informatice și al aplicațiilor software.

Dacă anul 2011 a reprezentat pentru CXP momentul fuziunii cu compania germană BARC (Business Application Research Center), specializată în analiza soluțiilor IT de business, business intelligence, big data și content management, mijlocul anului 2014 marchează prin fuziunea cu Pierre Audoin Consultants (PAC) momentul creării unui nou grup cu influența și competențe crescute atât pe zona companiilor de software și servicii informatice, cât și de partea utilizatorilor, cu accent pe companii mari și medii.

Noul Grup are ca obiectiv imediat creșterea notorietății și poziției strategice în relația cu departamentele IT și principalele linii de business ale companiilor ce utilizează intensiv IT și care au nevoie de consultanță în vederea alegerii tehnologiilor și soluțiilor cele mai potrivite pentru nevoile de business.

Noul Grup ajută în fiecare an peste 1,500 de organizații prin analizele de piață și produs (benchmarking studies, supplier analysis, market trends research) și servicii de consultanță (audit de sisteme IT, suport în project management, selectare de furnizori) în zone ca ERP, CRM, BI, HR, content management, IT management, etc.

În același timp, noul Grup își va consolida rolul de consultant strategic și operațional pentru industria de software și servicii informatice, mai mult de 300 de furnizori din domeniu folosind deja în fiecare an serviciile de cercetare de piață, analiză strategică, support în marketing, comunicare și vânzări, precum și în fuziuni și achiziții, sau noi parteneriate.

Noul Grup va păstra cele trei nume de referință – CXP, BARC si PAC – și managementul celor trei companii care, împreună, vor asigura dezvoltarea noii entități în toate teritoriile acoperite în prezent.

Eugen Schwab, Managing Director pentru România și Europa de Est a declarat că “după 15 ani de activitate susținută în România și Europa de Est, echipa PAC va beneficia de integrarea într-un grup European cu influență crescută la nivelul deciziilor de achiziție a soluțiilor de business și a serviciilor informatice, putând oferi și în această zonă a Europei suportul atât de necesar organizațiilor IT din Top 200 companii din fiecare țară din CEE”. “Astfel, PAC va deveni și un partener și un furnizor al CIOs și CXO în general, nu doar al companiilor de software și servicii informatice din România și din regiune”, a mai adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *