Orice persoană juridică, cu obiect de activitate în domeniul IT, poate deveni membru al ANIS sub rezerva completării formularului de aderare şi a achitării cotizaţiei în cuantumul stabilit.
Prin semnarea formularului de adeziune la ANIS, companiile îşi asumă prevederile Statutului şi ale Codului de etică ale asociaţiei şi se angajează implicit să le respecte.
Cotizaţia pe care fiecare membru trebuie să o vireze către asociaţie este stabilită în funcţie de o grilă ce are ca termen de referinţă cifra de afaceri generată de fiecare companie în anul anterior înscrierii în ANIS.
Modelul de calcul este următorul:
- CA între 0 – 1M EUR -> cotizaţia – 200 EUR
- CA între 1M EUR -> 3M EUR – cotizaţia – 400 EUR
- CA peste 3M -> cotizaţia – 600 EUR
Companiile care doresc să sprijine suplimentar asociaţia, pot opta pentru un pachet de Partener strategic, în valoare de 2.000 EUR - Partener Platinum sau 1000 Eur - Partener Gold. Cele două pachete au asociate servicii de promovare suplimentare. Statutul de Partener Strategic nu presupune beneficii suplimentare de informare sau reprezentativitate faţă de cele ale altor membri ai Asociaţiei.
Dacă doriţi să deveniţi membru ANIS vă invităm să contactaţi echipa executivă a asociaţiei, care vă va pune la dispoziţie formularul de adeziune şi orice alte informaţii referitoare la procedura de aderare.