Zitec deschide 6 programe de internship pe dezvoltare web și testare software

Zitec-logo-600x310 (1)Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicaţii online, urmează să desfășoare șase programe de internship, în perioada iulie – septembrie 2014, în urma cărora intenționează să recruteze noi colegi în departamentele de dezvoltare web și testare software.

 Programele de internship sunt axate pe tehnologiile de programare web în PHP, Drupal, Magento, Ruby on Rails, .NET dar și pe testarea aplicațiilor software, Zitec oferind în prezent câte 2, respectiv 3 poziții pentru fiecare dintre acestea. Candidații interesați pot aplica pe cv@zitec.ro până pe 15 mai 2014, selecția urmând să fie realizată după susținerea unor teste de cunoștințe, interviuri și completarea unui chestionar de personalitate.

„Am deschis 16 poziții în cadrul programelor de internship, pentru care estimăm că se vor înscrie peste 450 de candidați. Cei selectați vor avea ocazia de a lucra alături de specialiștii Zitec pe proiecte reale și deosebit de interesante și sperăm ca, la finalul stagiului, toți participanții să se alăture echipei”, a precizat Florentina Greger, HR Manager Zitec.

Programele se adresează tinerilor studenți și absolvenți pasionați de dezvoltarea web, care sunt motivați să își construiască o carieră profesională în domeniu. Candidații trebuie să aibă studii cu profil tehnic, cunoștințe de bază de PHP, MySQL, C#, ASP.NET, MS SQL Server, OOP, HTML, JavaScript, Apache sau Linux, potrivit programului pentru care aplică, și cunoștințe avansate de limba engleză. Pentru anumite programe de internship (cum ar fi Ruby on Rails) sau testare, cunoașterea tehnologiei sau a conceptelor de testare software nu sunt obligatorii, dar reprezintă un avantaj. Zitec caută persoane atente la detalii, entuziaste și proactive, cărora le face plăcere să lucreze în echipă și, mai ales, care să se încadreze bine în spiritul echipei actuale.

Investiții de peste 20.000 euro în training-uri pentru membrii echipei Zitec

În 2013, Zitec a derulat programe prin care membrii echipei au obținut certificări profesionale specifice, au participat la conferințe naționale și internaționale și au beneficiat de cursuri de training cu profil tehnic, dar și de programe de dezvoltare personală și organizațională.

Anul acesta, reprezentanții companiei vor aloca peste 20.000 euro pentru programe prin care membrii echipei să continue obținerea de certificări profesionale de profil, să participe la conferințe pe teme specifice domeniului în care activează, dar și la cursuri de project management și programe de training soft skills.

„În 2014, ne-am propus să ne concentrăm atât pe dezvoltarea competențelor tehnice, 60% dintre training-uri fiind de profil tehnic, dar și pe soft-skills, 40% dintre acestea axându-se pe dezvoltarea abilităților”, a mai precizat Florentina Greger.

În prezent, echipa Zitec numără peste 90 de specialiști software, reprezentanții companiei estimând să ajungă la peste 120 de specialiști până la sfârșitul acestui an.

Etichete: ,