SIVECO: Tehnologiile moderne salvează moştenirea culinară a naţiunilor

Tol4FoodCu ajutorul platformei colaborative de eLearning dezvoltate de SIVECO Romania, specialiştii din industria produselor alimentare din România, Spania şi Portugalia au realizat un transfer reciproc de cunoştinţe şi bune practici privind autenticitatea reţetelor şi ingredientelor tradiţionale 

Procesul de înregistrare a produselor alimentare tradiţionale contribuie la continuitatea moştenirii culinare a naţiunilor. Proiectul european TOL4FOOD, derulat în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2013, a urmărit realizarea transferului de cunoştinţe între Portugalia, Spania şi România în materie de reguli şi proceduri europene în domeniul produselor alimentare tradiţionale.

În cadrul proiectului a fost creată o bază de date în limba engleză cuprinzând 170 de produse alimentare tradiţionale atent selecţionate, din România, Spania şi Portugalia, cu informaţii specifice despre fiecare produs. Regiunea, vechimea, reţeta autentică, proprietăţile senzoriale specifice şi povestea produselor au fost principalele criterii de selecţie ale acestora.

O provocare continuă pentru producţia de alimente tradiţionale o reprezintă creşterea competitivităţii prin identificarea acelor inovaţii care garantează siguranţa produselor şi care răspund în acelaşi timp şi cerinţelor generale şi aşteptărilor specifice ale consumatorilor faţă de produsele alimentare tradiţionale.

Proiectul TOL4FOOD a urmărit dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de instruire şi învăţare continuă privind promovarea cooperării şi mobilităţii între cercetătorii şi întreprinzătorii mici şi mijlocii. Specialiştii din industria produselor alimentare tradiţionale din România, Spania şi Portugalia au beneficiat de un transfer reciproc de cunoştinţe şi bune practici, fiind evaluată autenticitatea reţetelor şi ingredientelor tradiţionale.

Metodologia de formare educaţională, precum şi platforma colaborativă pentru cursuri online au fost dezvoltate de SIVECO Romania. Platforma permite utilizatorilor să se informeze, referitor la reglementările şi procedurile în domeniul produselor tradiţionale.

Utilizatorii pot găsi informaţii exhaustive pe aceste teme, pe site-ul proiectului www.tol4food.eu, în patru limbi: română, engleză, spaniolă şi portugheză.

Proiectul a fost implementat de un consorţiu format din patru parteneri din trei ţări, fiind coordonat de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA Bucureşti, România).

IBA Bucureşti este o instituţie publică de cercetare în domeniul tehnologiei alimentare, calităţii şi siguranţei alimentare, ambalării alimentelor.

Membrii consorţiului sunt: SIVECO (Romania), Centrul Tehnologic Naţional pentru Industria Conservelor şi Alimentelor (CTC, Spania) şi Universitatea Catolică Portugheză – Şcoala Superioară de Biotehnologie (UCP-ESB, Portugalia).

Proiectul a fost finanţat de către Comisia Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP, Bucureşti, România) aparţinând programului “Învăţare pe tot parcursul vieţii”, sub-programul: “Leonardo da Vinci”, acţiunea: “Leonardo da Vinci – Transfer de inovaţie”.

Etichete: