Inscrieri pentru standul national la CeBIT 2013

ANIS anunță începerea înscrierilor pentru ediția 2013 la CeBIT – respectiv participarea în standul național. Pentru o planificare corespunzătoare, echipa ANIS vă invită să transmiteți înscrierile până cel târziu la data de 10 noiembrie ac.

Participarea în stand național la CeBIT 2013 este inclusă în Programul de promovare a exporturilor pe anul viitor, program susținut de MECMA, prin Departamentul pentru Comerț Exterior.

Programul prevede suportarea 100% a costurilor de închiriere și amenajare a spațiului pentru standul național precum și a unor costuri de publicitare și promovare a prezenței românești la eveniment. Deasemenea, sunt acoperite 50% din costurile de cazare și transport pentru un reprezentant al fiecărei firme participante. 

Documente necesare pentru înscriere
Pentru înscrierea ca participant, fiecare companie trebuie să depună un dosar cu documentație completă, după cum urmează:
– fișa de înscriere la târg
– declarație pe propria răspundere care să ateste dacă firma a beneficiat/nu a beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs de ajutor de stat (din surse ale statului, ale autorităţilor locale şi/sau din surse comunitare) şi/sau de ajutor “de minimis”;
– certificatul de atestare fiscală emis de Administrația Financiara;
– certificatul fiscal privind impozitele și taxele emis de Autoritatea Locală;
– ordinul de plată pentru garanția de 2000 de lei în contul CRPCIS

Coordonare ANIS
Aspectele organizatorice ale participării și interacțiunea cu companiile sunt gestionate de ANIS. Pentru acest serviciu, ANIS facturează la înscriere fiecărei companii o taxă de 250 Eur + TVA.

Ministerul va selecta prin licitație un operator pentru logistică (relația cu organizatorul german, construcția și amenajarea standului, facilități de cazare și transport, etc).

Pentru inscrieri si mai multe informatii: Valerica Dragomir, ANIS, v.dragomir@anis.ro.

 

Etichete: