Startup Workout Weekend în Cluj

Startup_Workout_Weekend 2European Entrepreneurship Foundation, împreună cu How to Web, Transylvania Innovation Ventures şi Microsoft, organizează Startup Workout Weekend. În luna aprilie, Power Business Center Cluj-Napoca va găzdui un program unic de accelerare adresat celor mai bune 10 start-up-uri din regiune. Echipele ambiţioase care îşi doresc să revoluţioneze industria folosind tehnologii de vârf sunt invitate să aplice până pe 21 aprilie completând formularul de înscriere disponibil online lahttp://www.europreneurs.org/programs/startup-workout-weekend/.

European Entrepreneurship Foundation promovează antreprenoriatul şi cultura antreprenorială şi contribuie la dezvoltarea unei noi generaţii de companii europene. Programele lor vizează dezvoltarea de competenţe şi abilităţi antreprenoriale şi îmbunătăţirea contextului în care antreprenorii pornesc şi dezvoltă propriile afaceri. În eforturile lor, European Entrepreneurship Foundation lucrează alături de antreprenori în serie, investitori de tip angel şi reţele de venture capital, şi sunt parteneri cu şcoli de business de top pentru a promova antrepreneoriatul în rândul studenţilor de MBA.

Startup Workout Weekend este un program unic de accelerare cu scopul de a facilita dezvoltarea a 10 start-up-uri în tehnologie prin mentoring, networking şi feedback. Evenimentul de o zi şi jumătate are loc pe 26 şi 27 aprilie în Cluj-Napoca, România, iar formatul acestuia include prezentările echipelor participante în faţa unui panel, dezbateri şi Q&A, un curs de specialitate oferit de European Entrepreneurship Foundation, vizionarea unui film, mentorat şi networking.

Echipele vor avea şansa să îşi valideze conceptul de business în cadrul unei sesiuni de pitching şi discutându-l cu antreprenori şi investitori cu experienţă. Acestea vor întâlni mentori de calibru printre care se numără: Peter Zaboji (Fondator şi Preşedinte European Entrepreneurship Foundation), Imre Hild (CEO iCatapult, EEF Entrepreneur in residence şi mentor Seedcamp), Lucian Todea (Fondator & CEO Soft32) sau Adrian Gheară (antreprenor în serie, investitor, business angel şi Co-Fondator NeoByte Solutions).

“European Entrepreneurship Foundation se numără printre primele organizaţii care au promovat antreprenoriatul în Cluj, aşa cum au făcut-o şi în Budapesta, Bratislava, Praga şi Sofia. Am avut o experienţă extraordinată aici în aprilie 2010. Între timp s-au întâmplat multe lucruri în regiune, iar România a devenit o piaţă atractivă. Ne doream să revenim aici de ceva vreme; în cele din urmă How to Web s-a oferit să ne devină partener şi aşa am decis să organizăm Startup Workout Weekend. Invităm antreprenorii în tehnologie să ni se alăture şi să aplice până la data de 21 aprilie pentru a participa în program”, a declarat Peter Zaboji (Fondator şi Preşedinte European Entrepreneurship Foundation).

Startup Workout Weekend va avea loc pe 26 şi 27 aprilie la Power Business Center Cluj-Napoca. Echipele ambiţioase care dezvoltă start-up-uri în tehnologie pot aplica online până pe data de 21 aprilie, completând formularul disponibil la http://www.europreneurs.org/programs/startup-workout-weekend/.

SURSA: Akcees

Etichete: