Convocare pentru Adunarea Generală ANIS 2013 – vineri, 17 mai, ora 10:30

La propunerea Consiliului Director al ANIS, vă anunțăm coordonatele pentru cele 2 convocări ale Adunarii Generale ANIS 2013, conform Statutului asociației:

Prima convocare (cvorum necesar 50% +1 din numărul membrilor confirmați) – vineri, 17 mai 2013, ora 10:30

A doua convocare (nu necesită cvorum) – vineri, 17 mai 2013, ora 11:00

Adunarea Generală a ANIS de anul acesta va fi găzduită de Intel România, companie membră a asociației – Str. George Constantinescu nr. 3, et. 4, Intrarea B, Sector 2, București (zona Metrou Pipera).

Program și documentație

Programul Adunării Generale a ANIS va include următoarele secțiuni :

• Intervenție invitați speciali (urmează să fie confirmați)
• Raportul de activate și raportul financiar pentru anul 2013
• Propuneri pentru planul de acțiuni pentru anul 2013
• Propunerea de buget de venituri și cheltuieli pentru anul 2013
• Alegeri – 6 poziții în cadrul Consiliului Director al ANIS

Documentația completă pentru Adunarea generală împreună cu anunțurile pentru candidaturi vor fi transmise pe mail, către toți membrii ANIS, până cel târziu miercuri, 15 mai.

Important:

In cadrul acestei Adunări Generale sunt programate alegeri pentru 6 poziții în cadrul Consiliului Director al ANIS. Vă reamintim: Andrei Pitiș, Președintele ANIS, Monica Ene-Pietroșanu, VP pe teme de cercetare-dezvoltare și Todi Pruteanu, VP responsabil de piața internă au fost aleși în cadrul Adunării Generale de anul trecut și se află acum la jumătatea mandatului.

Pozițiile vacante și pentru care se organizează alegeri sunt următoarele:

• VP Educație continuă (titular curent Florian Ivan, retras)
• VP Inițiative Academice (titular curent Dan Gârlașu/ Oracle)
• VP Outsourcing (titular curent Sorin Găvănescu / IT SIX Global Services)
• VP Proprietate Intelectuală și antreprenoriat (titular curent Radu Georgescu/ Gecad Group)
• VP Relația cu Guvernul și autoritatile (titular curent Liviu Drăgan/ TotalSoft)
• VP Relații internaționale (titular curent Vlad Țepelea/ Centric In-One)

Conform deciziei Adunării Generale, procedura pentru alegerea membrilor Consiliului Director al ANIS presupune începând cu acest an anunțarea publică a candidaturii înainte de data Adunării Generale, precum și prezentarea obiectivelor personale legate de implicarea în activitatea asociației.

Astfel, persoanele care doresc să candideze pentru una dintre pozițiile enumerate mai sus trebuie să completeze un formular de candidatură, care va fi transmis către echipa executivă.

Vot

Conform statutului ANIS, își pot exercita dreptul de vot în cadrul Adunării Generale doar membrii care au achitat cotizația la zi (anul 2013).

Daca doriți să știți care este situația companiei dvs. din acest punct de vedere, vă invităm să luați legătura cu Bogdan Rusu – bogdan.rusu@anis.ro, 0749.079.536.

Participare și reprezentare

Companiile membre pot fi reprezentate prin vot ăn cadrul Adunării Generale de către persoanele desemnate în formularul de înscriere.

Participarea și reprezentarea unei companii pot fi delegate atât unui alt reprezentant al companiei, cât și reprezentantului unei alte companii membre care participă la eveniment. Pentru ambele situații este nevoie de o procură simplă, ștampilată și semnată de către Directorul general al companiei.

Procurile trebuie să fie transmise către echipa executivă ANIS, fie scanate pe mail  (attn: Iulia Pascu, iulia.pascu@anis.ro), fie pe fax la nr. 021.312.13.97, până la data de 15 mai ac, și vor fi depuse în original înainte de începerea Adunării Generale.

Confirmarea participării

Din rațiuni de cvorum, dar și de logistică pentru acest gen de eveniment, vă invităm să ne confirmați participarea dumneavoastră la eveniment până cel tarziu 14 mai ac, ora 17:00.

RSVP: Iulia Pascu, tel. 021-312.13.97, 0726 .430.663, iulia.pascu@anis.ro.

Pentru orice alte infomații sau detalii: Valerica Dragomir, 0740.140.505, v.dragomir@anis.ro.