Agora: Soluţii business pentru dezvoltarea IMM-urilor

Grupul Agora organizează joi, 30 septembrie 2010, Conferinţa de Tehnologie Agora cu tema Soluţii Business pentru IMM-uri. Evenimentul va avea loc la Hotel Intercontinental din Bucureşti, sala Ronda, începând cu ora 9.30.

Studiul recent dat publicităţii de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii a descoperit că IMM-urile, care au înregistrat rezultate ce le-au permis să facă faţă până acum crizei economice, au un grad de utilizare a tehnologiei informaţiei, inclusiv a aplicaţiilor legate de Internet, mai mare decât restul firmelor de acelaşi calibru.

Dintre acestea, firmele care activează în industrie folosesc aplicaţiile Internet şi intranet în proporţie de peste 60%, şi tot acestea apelează la tranzacţii sau plăţi electronice în proporţie de peste 40%. Să fie atunci întâmplător faptul că industria din România înregistrează de mai bine de jumătate de an plusuri economice? În acelaşi timp, transporturile, comerţul şi, parţial, serviciile, sunt încă departe de asemenea nivele de folosire a tehnologiei informaţiei. O astfel de situaţie reprezintă însă o oportunitate. Atunci când statistica demonstrează cu puterea cifrelor valoarea adoptării unor soluţii inovative, singura problemă rămasă este alegerea tipului de soluţie potrivită fiecărei entităţi economice în parte.
 
În cadrul Conferinţei de Tehnologie Agora, reprezentanţii companiilor Konica Minolta, Genesys Systems, Zitec, BIT Software, CS Vision şi Class IT vor vorbi despre avantajele adoptării cât mai grabnice de soluţii IT, indiferent că acestea se referă la Document Management, Business Intelligence sau Customer Relationship Management. Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media PRWave, PRWave Directory, MediaLook, Smart FM, Agora News, IT Trends şi Digital Trends. Alţi parteneri: Byblos, iNES, DigiSign.

Studiul recent dat publicităţii de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii a descoperit că IMM-urile, care au înregistrat rezultate ce le-au permis să facă faţă până acum crizei economice, au un grad de utilizare a tehnologiei informaţiei, inclusiv a aplicaţiilor legate de Internet, mai mare decât restul firmelor de acelaşi calibru.

Dintre acestea, firmele care activează în industrie folosesc aplicaţiile Internet şi intranet în proporţie de peste 60%, şi tot acestea apelează la tranzacţii sau plăţi electronice în proporţie de peste 40%. Să fie atunci întâmplător faptul că industria din România înregistrează de mai bine de jumătate de an plusuri economice?

În acelaşi timp, transporturile, comerţul şi, parţial, serviciile, sunt încă departe de asemenea nivele de folosire a tehnologiei informaţiei. O astfel de situaţie reprezintă însă o oportunitate. Atunci când statistica demonstrează cu puterea cifrelor valoarea adoptării unor soluţii inovative, singura problemă rămasă este alegerea tipului de soluţie potrivită fiecărei entităţi economice în parte.

Sursa: Agora Group
Etichete: